Preşedintele Băsescu: Mă mai gândesc dacă sunt de acord cu desfiinţare Gărzii Financiare şi a Vămilor

Autor: Livadariu Andreea 07.03.2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în cadrul conferinţei de prezentare a raportului Ministerului Public pe anul 2010 că se mai gândeşte la măsurile privind desfiinţarea Gărzii Financiare şi a Vămilor şi trecerea celor două instituţii în subordinea ANAF.

"Eu aş mai da o şansă acestor instituţii până la 31 decembrie pentru a putea da proba capacităţii de luptă cu evaziunea fiscală". Preşedintele şi-a motivat rezerva faţă de reorganizarea celor două instituţii prin faptul că: "nu-mi imaginez vama fără personalitate juridică şi transferată într-o altă instituţie, precum ANAF, despre care partenerii europeni nu ştiu prea multe. Dar despre vamă cu siguranţă au auzit".

În urma scandalului din vămi, la Min. Finanţelor a fost elaborat un act normativ care prevede reorganizarea agentiei naţionale a Vămilor şi aGărzii Financiare în subordinea ANAF.