Emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, cu Ion Ţiriac, cea mai urmărită de până acum

Autor: Cristina Rosca 08.03.2011

Prima ediţie a noului sezon al emsiunii "După 20 de ani", difuzată pe 6 martie la PRO TV, care l-a avut ca invitat pe Ion Ţiriac, a fost lider de audienţă şi cea mai urmărită ediţie a emisiunii difuzată până acum.

Pro Tv a obţinut pe publicul din mediul urban 2,6 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 10,7 procente, în timp ce următoarea clasată, Antena 1, avea 2,4 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 9,8 procente. Emisiunea a fost de asemenea lider de audienţă şi pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, unde Pro Tv a înregistrat 2,5 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 11,5%, iar Antena 1 avea 2,4 puncte de rating şi 11,2% din cota de piaţă.

Şi ediţia din 6 martie a emisiunii "România, te iubesc" a fost lider de audienţă şi cea mai urmărită ediţie de când s-a lansat emisiunea, în toamna anului 2008. La nivelul publicului din mediul urban, "România, te iubesc!" a obţinut o medie de 6,9 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 15,7%, în timp ce Prima Tv, următoarea clasată, a înregistrat 4,3 puncte de rating şi 9,9% cotă de piaţă.

PRO TV a fost lider şi pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, unde a înregistrat un rating de 6,7 puncte şi 19,1% din cota de piaţă, urmat de Prima Tv, care a avut 3,6 puncte de rating şi 10,2% cotă de piaţă.