Creşterea economică din 2010 şi inflaţia anuală din 2011 în principalele ţări emergente

Autor: Bogdan Cojocaru 08.03.2011

Economiile emergente, care sus­ţin revenirea globală, dau semne de supraîncălzire, în condiţiile în care presiunile inflaţioniste cresc, a declarat John Lipsky, prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de agenţia de presă Thomson Reuters.

"În economiile emergente, care cresc cu 6,5% - 7%, începem să vedem primele semne de supraîncălzire", a afirmat Lipsky. După declinul economic mondial din 2008-2009, pieţele emergente îşi revin într-un ritm rapid, în timp ce economiile dezvoltate evoluează mai lent.
Descurajaţi de creşterea lentă a economiilor dezvoltate, investitorii au luat cu asalt pieţele emergente, aducând capital străin, foarte necesar, dar şi riscuri inflaţioniste.

În aceste condiţii, China, Brazilia şi alte state cu dezvoltare rapidă încearcă să limiteze inflaţia şi să controleze intrările masive de capital. Majorarea recentă a preţurilor petrolului a actualizat problema inflaţiei.