Warner Bros. închiriază filme pe Facebook

Autor: Traian Terzianm 09.03.2011

Warner Bros. a început testarea noului serviciu de închiriere a filmelor oferit pe cea mai mare reţea de socializare, Facebook, scrie RepublicanAmerican.

Utilizatorii Facebook care vizitează pagina oficială a filmului "Batman: The Dark Night" pot să vadă filmul online în schimbul a 30 de credite Facebook sau pentru suma de trei dolari, pelicula fiind redată cu ajutorul unei aplicaţii ce aparţine reţelei de socializare.Cei care închiriază aceste filme, au acces la ele timp de 48 de ore şi le pot viziona de câte ori doresc.

Pagina acestui film care aparţine producătorului Warner Bros. a înregistrat în jumătate de zi 4 milioane de accesări ce indicau favorizarea acestui serviciu, prin intermediul opţiunii "Like".

Valoarea Facebook creşte de la lună la lună. Estimările au ajuns la 65 mld. $


"Punând filmele la dispoziţia utilizatorilor reţelei de socializare, Facebook, nu facem altceva decât să ne extindem eforturile distribuţiei digitale", a spus Thomas Gewecke, preşedintele Warner Bros. Digital Distribution.