Statul acordă posibilitatea unor firme de a plăti TVA la încasare, prin derogare de la Codul Fiscal

Autor: Marius Radu 10.03.2011

Firmele care execută proiecte din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi au atras credite garantate de stat sau Eximbank vor putea achita TVA la încasarea sumelor aferente lucrărilor realizate, prin derogare de la prevederile Codului Fiscal, potrivit unui proiect de OUG.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că, potrivit Codului Fiscal, prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru şi alte documente similare, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.

Perioada de decontare nu poate depăşi un an, iar data la care sunt considerate efectuate serviciile constituie faptul generator pentru taxa pe valoarea adăugată.

"Având în vedere că pentru lucrările efectuate în cadrul Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010, plata acestora va fi efectuată la acceptarea situaţiilor de lucrări de către beneficiari, respectiv la recepţia finală a lucrărilor , iar termenele de acceptare exced perioadei de un an prevăzută de Codul fiscal, pentru a nu obliga prestatorii să colecteze taxa pe valoarea adăugată înainte de recepţia finală a lucrărilor, prin prezentul proiect de Ordonanţă de urgenţă stabileşte că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine ulterior faptului generator de taxă, respectiv la data încasării contrapartidei pentru respectivele lucrări", se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă.