Al. Andriescu – 85/ de Bogdan Creţu

Deşi cariera sa universitară prestigioasă (a fost şi decan al Facultăţii de Litere la sfârşitul anilor '80) s-a axat pe materii aparent aride, dar care cer erudiţie şi obligă la interdisciplinaritate, precum istoria limbii, stilistică, introducere în filologie ş. a., profesorul a practicat, în paralel, cronica literară în revistele ieşene şi a ales să debuteze cu o carte despre literatura română contemporană (Disocieri, 1973), pentru care a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Volumul cuprinde studii sau cronici literare deghizate sub forma studiului riguros despre autori precum Ion Barbu, Ion Vinea, Nicolae Labiş, Gib I. Mihăescu, Marin Preda, Eugen Barbu etc. De cele mai multe ori, instrumentele sunt ale stilisticianului, care nu se hazardează să formuleze verdicte până nu a analizat minuţios textul, cu atenţie la detalii care unui cronicar grăbit îi scapă de regulă.

O altă carte, publicată în 1974, Relief contemporan, recuperează contribuţiile profesorului legate de literatura momentului, în special de poezia anilor '60-'70: poeţi precum Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Emil Brumaru, Mircea Ivănescu. Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion sau Nichita Stănescu îşi găsesc în Al. Andriescu un critic atent, care comentează cutare volum din perspectiva întregii opere şi care este preocpat de comentariul acribios al textelor.

Cele mai multe dintre aceste cronici-studii sunt întru totul valabile şi astăzi. Mă întreb câţi dintre actualii profesori de lingvistică, nu de la Iaşi, ci de aiurea, mai pot fi nu spun comentatori avizaţi, dar măcar la zi cu informaţia privind literatura contemporană. Răspunsul este evident: puţini, extrem de puţini mai au răgazul şi curiozitatea intelectuală de a depăşi graniţele domeniului pe care şi l-au ales. Cercetarea serioasă pretinde astfel de sacrificii, dar, de ce să nu o spun, în mediul academic circulă un curent de dispreţ sau măcar de ingoranţă senină faţă de titlurile calde, abia apărute: serios este considerat criticul care se ocupă de clasici, de valorile atestate, nu de scriitorii vii, în toate sensurile. Ei bine, exemplul lui Al. Adriescu demonstrează că este posibil: poţi fi şi cronicar la zi al fenomenului literar, şi istoric literar, ba chiar lingvist, filolog etc.

După mintea mea, cartea cea mai importantă pe care profesorul a dat-o în domeniul istoriei literare este cea apărută în 2004, Psalmii în literatura română. Sigur, ea este rodul unor preocupări mai vechi, privind tălmăcirea versificată a lui Dosoftei şi editarea Bibliei de la 1688, dar îşi găsesc locul în această sinteză, pe lângă nume grele ale literaturii vechi, şi autori precum Ion Heliade Rădulescu, Macedonski, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Lucian Blaga sau Ştefan Aug. Doinaş. Este o sinteză obligatorie pentru cine se ocupă de subiect.

Nu-mi este dat mie să comentez contribuţiile filolgice ale lui Al. Andriescu. Le pot însă numi, selectiv: în afara unei cărţi despre Limba presei româneşti în secolul al XIX-lea (1979), profesorul a realizat şi unele ediţii critice. Este acesta un domeniu vitregit, pe cale de dispariţie: Facultatea de Litere, aşa cum este ea organizată acum, nu mai pregăteşte filologi capabili să realizeze ediţii critice, de care ducem atâta lipsă. E o muncă uriaşă şi aproape anonimă, căreia cei din institutele de cercetare nu îi pot face faţă singuri. Din păcate, la noi, nu doar că nu toţi clasicii se bucură de ediţii critice care să cuprindă întreaga operă (Cantemir este primul nume care îmi vine în minte), dar multe dintre cele existente sunt depăşite, oricând perfectibile.

Al. Andriescu a realizat ediţii care se impun: de pildă, cea a operei lui Gib I. Mihăescu, începută în 1976 şi încheiată în 1995. De curând, în 2008, ediţia a fost reluată şi îmbunătăţită, apărând, într-o formă exrem de elegantă, în trei volume, în colecţia Pleiade a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, sub egida Academiei Române.

În plus, proiectul editării critice a Bibliei de la 1688 şi-a găsit în Al. Andriescu un iniţiator, alături de Paul Miron. Slavă Domnului, acest efort este continuat astăzi, prin grija şi efortul profesorului Eugen Munteanu şi ale colaboratorilor săi: Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 a ajuns, în 2009, la volumul al şaptelea. La primele volume, contribuţia lui Al. Andriescu este esenţială.

Sigur, sună sec această schiţă a unei activităţi mult mai bogate decât poate părea din aceste rânduri. Pentru un articol de ziar este, totuşi, suficient. Pe 12 ianuarie, profesorul Al. Andriescu a împlinit 85 de ani. Prilej pentru breasla academică să-l sărbătorească, iar pentru mine să îndrept către domnia-sa, cu timiditate şi stângăcie, o reverenţă. Multă sănătate şi zile cât mai senine, Domnule Profesor!

BOGDAN CREŢU (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctor în filologie, cu distincţia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vişniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iaşi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în "Ziarul de Iaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iaşi, din 2006.