Biserica, centrul topografiei mântulescene/ de Andreea Răsuceanu

În 2007 începea restaurarea Bisericii Mântuleasa, de către o echipă de la S.C. Restauro Art Grup S.R.L, care a consolidat, în regim de urgenţă, structura de rezistenţă a clădirii şi a început restaurarea propriu-zisă a frescei exterioare (inclusiv a celei din pridvor, care cuprinde reprezentarea Judecăţii de Apoi).

Trecând prin mai multe etape şi abordând fiecare strat al palimpsestului de la Mântuleasa în mod diferit, restauratorii au reuşit să restituie culorile iniţiale, acele nuanţe calde de roşu şi de albastrul frunzelor de acant despre care vorbeşte Andrei Paleolog, comparând Biserica Mântuleasa cu alte importante lăcaşe de cult de la începutul veacului al XVIII-lea.

Din 2009 până la începutul acestui an probleme birocratice, legate de finanţare şi de unele intervenţii neprevăzute, au dus la întreruperea lucrărilor. Din fericire, ele tocmai s-au reluat, anul acesta, în februarie.

Mica echipă de restauratori (formată din Simona Pătraşcu, specialist restaurator (foto 6), Carmen Sârbu, pictor restaurator (foto 5), Violeta Pârvu, studentă în ultimul an la secţia de restaurare a Universităţii Naţionale de Arte, Alina Mirică, masterand la aceeaşi universitate şi Andreea Ginta) urmăreşte în continuare remedierea problemelor legate de consolidare, precum şi de refacere a picturii originale.

Din păcate, o primă curăţare a frescei din pronaos nu a dezvăluit portretul ctitorilor acestui lăcaş, cupeţul Manta şi soţia acestuia, Stanca (ori poate pe al celor două Mântulese, Stanca şi Maria, sora cupeţului), lucru care ar fi făcut poate mai multă lumină în istoria de familie a acestora.

Pe peretele pronaosului se află, cel mai probabil, ipostaziaţi pustnici, Sfânta Maria Egipteanca, alături de Sfinţii Pahomie şi Haralambie. Restauratorii speră să descopere, înaintând cu lucrările, semnăturile pictorilor bisericii (Iane şi Bratu, după unii istorici).

Până atunci, lucrările din naos şi pronaos dau la iveală noi elemente ale programului iconografic, importante pentru cercetătorii interesaţi de istoria artei româneşti medievale. Restauratorii estimează că finalizarea intervenţiei va avea loc undeva peste doi ani, având în vedere condiţiile în care lucrează (temperaturile scăzute, instalarea unei singure schele mici, aşa încât desfăşurarea ritualurilor obişnuite în biserică să nu fie împiedicată).

Întreaga poveste ţesută de Mircea Eliade în jurul zonei Mântuleasa ar putea constitui un bun punct de plecare în alcătuirea unui traseu cultural care să aibă drept centru chiar biserica, singurul monument care a supravieţuit timpului, purtând până la noi mesajele unor trăitori din veacul al XVIII-lea, inscripţionate pe zidurile sale. Douăsprezece clădiri considerate monumente istorice se află pe stradă, conform planului urbanistic zonal elaborat de UAIUM. De curând, pe colţul cu strada Sborului s-a ridicat un bloc, în locul unei case de sfârşit de secol XIX demolate acum câţiva ani. Fără a depăşi limita de înălţime admisă în zonă, acesta contrastează cu restul clădirilor, fiind înghesuit în blocul de alături, pe care îl identificam altcândva ca posibilă locaţie a unor întâmplări din "Pe strada Mântuleasa". Urmează ridicarea unui alt imobil, pe terenul fostei şcoli Mântuleasa, acolo unde pivniţele adânci (ale Manţilor?) împiedicaseră construirea unei case la începutul secolului XX, cum ne arată documentele. Din păcate, acestea nu vor împiedica, fără îndoială, ridicarea unui bloc ce va privi cu aroganţă spre proaspăt restaurata ctitorie a cupeţului Manta. Potenţialul de turism cultural al zonei este ignorat în continuare, iar Biserica Mântuleasa rămâne tot ocolită de vizitatori şi chiar şi de enoriaşi (căci spiritul de comunitate s-a pierdut odată cu naţionalizările comuniste), în pofida frumoasei picturi murale recuperate de restauratori.

Un traseu cultural care să pornească de la Biserica Mântuleasa şi să includă cele mai importante monumente din zonă, însoţit de explicaţiile unui ghid care să îmbine informaţii de istorie, literatură, artă medievală, arhitectură etc., ar restitui acest spaţiu memoriei generale, din ce în ce mai afectate de depersonalizarea oraşului.

Fără îndoială, de data aceasta, imaginile vor reuşi să convingă mai bine decât ar putea-o face cuvintele.

Andreea Răsuceanu este doctor în filologie (2009), cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. A absolvit masteratul Text şi imagine, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii şi Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia română-engleză. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Este autoarea cărţii Cele două Mântulese (ed. Vremea, 2009), un studiu de istoria mentalităţilor ce mizează pe cultivarea amănuntelor de epocă, în încercarea de a restitui atmosfera specifică veacului al XVIII-lea, debut nominalizat la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima.