MobilPay: tranzacţiile de pe site-urile de reduceri s-au dublat lunar

Autor: Magraon Andreea 10.03.2011

Numărul de tranzacţii lunare de pe site-urile care oferă cupoane de reducere s-a dublat lunar în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, potrivit companiei Netopia Sistem, care operează îm­preu­nă cu turcii de la Garanti Bank serviciul de procesare a plăţilor online mobilPay.

În prezent există 40 de site-uri de reducere pe piaţa locală, iar 35 dintre acestea procesează plăţile prin intermediul platformei mobilPay. Potrivit Netopia Sistem, în luna februarie au fost realizate peste 70.000 de plăţi online cu cardul în valoare de 0,6 milioane de euro, faţă de aproximativ 40.000 în ianuarie şi 20.000 în decembrie.

"De la începutul anului numărul site-urilor de reduceri practic a explodat, ajungând în prezent la peste 40 de astfel de platforme. Dacă până de curând acopearau doar Capitala, în ultima perioadă au început să apară şi site-uri care se adresează oraşelor din provincie, precum Ploieşti sau Piteşti", a declarat Antonio Eram, CEO al Netopia Sistem.

Netopia, o companie lansată în 2006, a avut anul trecut afaceri de aproape 4,5 mil. euro. Printre cei mai mari clienţi ai companiei se numără Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă.

Potrivit datelor furnizate de site-ul www.cautareduceri.ro, agregator al informaţiilor de pe 26 de site-uri de cupoane de reduceri de pe piaţa locală, românii au cumpărat în primele două luni ale anului cupoane de un milion de euro. În total au fost vândute 147.000 de cupoane în perioada ianuarie-februarie 2011.