Filmul de la care cinematografia noastră poate reîncepe (II)/ de Constantin Stan

Ziarul Financiar 10.03.2011

"Umilinţa", lungmetrajul de debut al lui Cătălin Apostol (semnatar şi al scenariului) este o revelaţie. La premiera filmului, Dan Puric a vorbit despre un act de naştere în cinematografia românească, afirmaţie ce, desigur, va stârni multe valuri, multe adeziuni, dar şi multe negări.

Se vor aduce drept argumente contra afirmaţiei atât de tranşante realizările cinematografiei româneşti, dar şi un anume curs luat de aceasta după '89. "Noul val" este adeptul faptului de viaţă mărunt, cu drame ale oamenilor obişnuiţi, ca să nu le zic mărunţi, exprimat cu mijloace care să inducă autenticul. Cei nou veniţi în cinematografie doresc să abolească graniţa dintre viaţă şi film, camera fiind acea oglindă stendhaliană purtată de-a lungul drumului şi care absoarbe tot ceea ce se petrece. Scenariile mizează pe frusteţe -uneori pe abuz de limbaj al străzii -, jocul actoricesc este "neartistic". De multe ori, senzaţia lăsată este că orchestratorul (regizor, scenarist, actor) acestei lumi nu îşi propune nicio simbolistică, nu urmăreşte ab initio nicio semnificaţie. Viaţa este lăsată să năbuiască liber, neîncorsetată de reguli şi de prejudecăţi. Căutat îndelung, explicit şi adesea provocator în cele mai multe filme de până acum, autenticul s-a transformat în contrariul său: artificialitatea. Este o lipsă de verosimilitate a limbajului, este neautentică încremenirea într-un studio de televiziune locală în care se dezbate tema revoluţiei, sunt multe secvenţe nerelevante nici ca fapte artistice, nici ca fapte umane. Până la urmă, autenticul este o dimensiune estetică, are o estetică bine definită.

"Umilinţă" este primul film de după 1990 care înglobează, într-un firesc de mare creaţie, elemente artistice, cu presemnificaţii, sau cu semnificaţii clar determinate în viaţă, ele sunt fragmente ale unei existenţe dinainte ca lumea să se fi destructurat.

Satul, lumea lui Cătălin Apostol se află într-un dramatic proces de disoluţie. Nu mai există niciun principiu coagulant, nu mai există normă morală, nu mai există lege, nu mai există nicio autoritate care să ordoneze şi să împiedice instalarea definitivă a haosului. Insemnele unei alte lumi sunt presărate abil pe tot parcursul filmului, de la zidurile bisericii care mai păstrează chipuri şi scene biblice, până la scrisorile trimise de copilul Marinică tatălui său plecat în lume, de la viaţa normală a lui Dumitru, solară în secvenţa secerişului care îi va şi deturna existenţa, până la stinghera imagine a unei vaci pe malul unei ape înconjurate de dealuri sterpe, aride, lipsite de viaţă. Toate acestea sunt înscrise în povestea ce se derulează, astfel încât, cu subtilitate, avem mereu două existenţe aproape suprapuse. Două lumi antagonice. Această «ciocnire a civilizaţiilor» este marea temă a filmului. Civilizaţia coagulată de norme morale şi credinţă, civilizaţia mercantilă şi fără niciun Dumnezeu. Cea din urmă (apărută pe creasta schimbărilor de după 1990, precum gunoaiele pe creasta valurilor la inundaţii) se erijează în împărţitoare de dreptate, de adevăr, de autoritate ce sancţionează fără să aibă nicio cădere.

Se simte că întreaga echipă a crezut în proiectul lui Cătălin Apostol şi a aderat la viziunea sa artistică: reconstituirea în detaliu şi cu acuitate a vieţii reale, dar prin şi cu expresii artistice de la scenografie, lumini, până la joc actoricesc. Este evident un film de echipă, dar în care se simte mâna de fier a regizorului.

Cătălin Apostiol debutează strălucit şi cred că "Umilinţă" va fi un punct de reper în cinematografia românească.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de Duminică.

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.