Ce se va întâmpla cu yenul japonez după dezastrul din weekend

Autor: Radu Racu 13.03.2011

Yenul japonez ar putea să se aprecieze luni, pe fondul intrărilor speculatorilor, după dezastrele naturale produse vineri şi sâmbătă, însă analiştii citaţi de Wall Street Journal consideră că fluctuaţiile nu vor fi majore.

Sâmbătă, liderii europeni au căzut de acord pentru un set de măsuri pe termen lung pentru susţinerea celor 17 state din zona euro, decizie care ar putea îngreuna aprecierea monedei japoneze faţă de euro.

Discuţiile privind repatrierea unor fonduri pentru reconstrucţia Japoniei - întrucât situaţia din prezent este similară celei din 1995 când un cutremur a devastat insula Kobe - a ajutat yenul să revină rapid după scaderile din prima parte a zilei.

Unii traderi sunt sceptici însă, în condiţiile în care situaţia de la centralele nucleare este critică, fapt care ar putea alunga investitorii pe moneda japoneză, ceea ce ar trage yenul în jos.

Şapte traderi din Tokyo intervievaţi duminică de publicaţia americană au spus că yenul se va tranzacţiona la 80,5-83 de yeni/dolar.

"Fondurile de reconstrucţie, ăsta e factorul care va întări yenul de acum", spune Jun Kato, managerul unui fond japonez de investiţii.