Opriţa, Spitalul Floreasca: Statul poate ajuta, dar oamenii trebuie să se ajute primii

Autor: Iulian Anghel 13.03.2011
În jur de 28.000 de oameni (pompieri şi membri ai fostei protecţii civile) sunt pregătiţi să intervină în cazul unui dezastru. La nivel naţional poate părea puţin, dar lucrurile stau aşa: un dezastru nu se produce deodată în toată ţara, ci într-un anumit loc. Atunci toate celelalte forţe se mobilizează pentru a interveni în acel loc, spune medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, principalul partener al ISU - Ins­pectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Spitalul Floreasca este instituţia me­dicală centrală care intervine în caz de dezastre.

Modul în care instituţiile statului s-au mobilizat în Japonia a fost decisiv pentru limitarea pagubelor.

Cum funcţionează lucrurile în România? Există, arată Stelian Duduş, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bu­cureşti, o ierarhie în cadrul autorităţilor centrale şi locale care trebuie să intervină în caz de dezastre - la nivel local, regional şi apoi naţional. La nivel naţional, ISU are în jur de 28.000 de pompieri şi membri ai fostei protecţii civile. Dar acestora trebuie să li se adauge o bună parte dintre cei care sunt sub contract cu autorităţile locale. Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă de la nivel local îl au ca vice­preşedinte pe primar. Primarul are în coordonare sau în subordonare alte servicii, cum ar fi distribuţia apei, a curentului sau a gazelor. În caz de dezastru, Apa Nova, de pildă, distri­buitorul de apă curentă în Bucureşti, întrerupe automat livrarea apei în caz de cutremur. De asemenea, are un plan de urgenţă pentru o intervenţie rapidă cu utilaje pentru asigurarea conti­nuităţii serviciilor de livrare a apei potabile după dezastru.

"Dacă situaţia este locală, se mobilizează comitetul local pentru situaţii de urgenţă, comitetul municipal şi aşa mai departe. Nu avem oameni? Îi aducem din alte judeţe. Noi ştim, de pildă, că în Transilvania nu există un pericol foarte mare de a se produce cutremure. Dar şi în Transilvania, ca în toate unităţile administrative, există inspectorate pentru situaţii de urgenţă. Oamenii care sunt acolo sunt mobilizaţi rapid", spune colonelul Duduş.

La nivelul Bucureştiului există, într-o zi obişnuită, 30 de echipaje operative ale SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descar­cerare), la care se adaugă alte 50 de ambulanţe cu echipaj medical. În cazul unui dezastru, arată însă doctorul Opriţa, medicii, prin fişa postului, sunt "mobilizaţi".

Există, la nivelul instituţiilor spi­taliceşti aşa-numitele "planuri roşii" şi "planuri albe". Planul roşu este o intervenţie de urgenţă, planul alb modifică absolut totul.

"Este un plan care presupune că, într-un spital, incinta este modificată astfel încât spitalul să primească într-un foarte scurt timp un număr masiv de victime."

ISU colaborează cu armata care intervine, cu Ministerul Agriculturii care mobilizează rezerva de stat. Dacă nu este de ajuns, există mobilizarea internaţională, spune Opriţa.

"Nu pot spune că în caz de forţă majoră toată lumea afectată va fi tratată imediat. Dar în 6 - 12 ore putem interveni cu resurse extraordinare", susţine Opriţa.

Doctorul Opriţa, ca şi colonelul Duduş admit că autorităţile statului japonez s-au mişcat repede, dar arată că şi populaţia a ştiut ce să facă.

"Când la noi a apărut o regle­mentare în care arătam că trebuie să ai în casă un radio cu baterii, o sticlă cu apă şi aşa mai departe, toată lumea, inclusiv presa, a râs. Dar oamenii trebuie să înţeleagă: statul poate să facă, dar şi oamenii trebuie să facă ceva pentru ei", spune Opriţa.