Ilie & Nadia – adevăratul brand de România
Autor:
Calin Hentea
16.03.2011
Foarte puţine pete de culoare şi cu atât mai puţine dintre
cele orbitor de strălucitoare au existat în România ceauşistă a
Epocii de Aur. Chiar şi în anii 70, atunci când cultul
personalităţii nu ajunsese încă la cote aberante, iar salamul cu
soia şi cafeaua nechezol nu deveniseră atotprezente în casele
românilor
Aceste incredibile sclipiri s-au numit Ilie Năstase şi Nadia
Comăneci. Datorită lor românii de acasă s-au putut bucura cu
adevărat şi au avut un motiv real, palpabil de a fi mândri, iar
datorită lui Ilie şi Nadiei occidentalii şi americanii de rând au
aflat că pe lumea asta există o ţară, undeva în estul Europei, din
păcate socialistă, pe nume România.
Imaginile lui Ilie şi a Nadiei au fost poate singurele
acceptate de Occident ca "marfă de propagandă la export" a
regimului comunist al lui Ceauşescu, ele rămânând în continuare
cele mai credibile, apreciate şi nealterate branduri ale României
postdecembriste.
Ilie Năstase (născut pe 19 iulie 1946 în
Bucureşti) a fost
numărul 1 al tenisului mondial de două ori, în
1972 şi
1973 şi a câştigat la simplu (ex. US Open în 1972, French Open în
1973)
şi la dublu (ex. Wimbledon în 1973, French Open în
1970
şi US Open în 1975,
Masters-ul în 1971, 1972, 1973 şi 1975) cam tot ce se putea câştiga
drept turneu de Mare Şlem la acea dată. Tot legendare au rămas şi
la fel de glorioasele sale mari înfrângeri: la Wimbledon de două
ori, în 1972 vs.
Stan Smith şi în 1976 vs. Björn Borg sau
cea din faţa lui Stan Smith în cea de-a treia finală de Cupă Davis
de la Bucureşti din 1972. Într-o perioadă în care tenisul încetase
să mai fie jocul aristocratic al gentlemanilor, devenind o
industrie globală, Ilie Năstase, copilul teribil, "talentat,
impetuos şi rebel incurabil" din Carpaţi uimea pe toată lumea nu
doar cu incredibilele sale lovituri, dar şi cu glumele şi
năzbâtiile sale din arenă, total opuse rigidităţii sistemului din
care provenea. Afirmându-se pe plan internaţional ca mare vedetă
sportivă la sfârşitul anilor 60, de relativă liberalizare a vieţii
din România socialistă, în baza unei înţelegeri de liberă
circulaţie şi câştig în valută contra participării fără plată la
meciurile de Cupă Davies, Ilie s-a bucurat de şansa unei
incredibile libertăţi, regimul ceauşist trebuind să se mulţumească
cu faptul că marele tenisman, care avea acces în cele mai selecte
şi exclusiviste cercuri ale lumii, a constinuat să accepte să fie
un ofiţer (pletos) al armatei române şi nu a cerut azil politic şi
reîntregirea familiei. Propaganda ceauşistă nu a putut să atribuie
"politicii înţelepte a partidului în domeniul sportului, personal a
tovarăşului Nicolae Ceauşescu", meritele uriaşului succes al lui
Ilie Năstase nici pe plan intern (ar fi lipsit orice urmă de
credeibilitate şi ar fi atras, probabil, stabilirea definitivă în
Occident a lui Ilie, care oricum fusese însurat cu o franţuzoaică
şi apoi cu o americancă) şi cu atât mai puţin în străinătate, unde
ar fi stârnit o imensă ilaritate. Cu toate acestea, Ilie Năstase şi
Nadia Comăneci au fost printre foarte puţinii sportivi
români-vedete (o altă excepţie a fost Iolanda Balaş) a căror
fotografie a fost tipărită pe cărţi poştale în anii 80. De altfel,
celălalt subiect sportiv care a mai fost exploatat de propaganda
ceauşistă pentru anestezierea românilor a fost victoria echipei de
fotbal Steaua în mai 1986 la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa
Campionilor Europeni, fotbaliştii dipuşi în formaţie standard
beneficiind şi ei de o fotografie format carte poştală color,
editată de club, cu semnăturile olografe pe verso.
Aşa cum "Nasty" a dat un suflu nou tenisului mondial,
Nadia Comăneci (născută la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, jud.
Bacău) a dat o nouă dimensiune gimnasticii mondiale, aceea de 10
absolut, perfecţiune de neatins până la Jocurile Olimpice de la
Montreal din 1976. "Zeiţa de la Montreal" a câştigat de-a lungul
carierei sale cinci medalii olimpice de
aur şi este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale
secolului XX şi una
dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, fiind primul sportiv român
inclus în memorialul
International Gymnastics Hall of Fame. A fost o perioadă în
care nenumărate mămici americane şi canadiene şi-au botezat
nou-născutele cu numele gimnastei românce de doar 15 ani. Nadia nu
a avut acelaşi şansă a libertăţii de mişcare de care a beneficiat
Ilie Năstase, viaţa şi cariera ei fiind confiscată şi controlată cu
brutalitate de către regimul ceauşist, devenind un fel de "trofeu"
personal în panoplia propagandistică a acestuia: marii sportive ce
avea doar 20 de ani şi era invitată şi onorată pretutindeni în lume
i se interziseseră ieşirile din ţară, fusese mutată la Bucureşti şi
era supravegheată permanent de Securitate. În acelaşi timp,
succesele fulminante ale Nadiei la Jocurile olimpice de la Montreal
în 1976 sau de la Moscova din 1980, la competiţiile europene sau
mondiale de la Praga în 1977 (de unde echipa României a fost
retrasă din ordinul lui Ceauşescu), Strasbourg în 1978, Fort Worth
şi Copenhaga în 1979, bucuria, emoţiile sau supărarea imensă create
de erorile voite de arbitraj (privite ca expresia unei confruntări
directe româno-sovietice) au fost trăite cu mare intensitate de
românii aflaţi sub o din ce în ce mai mare apăsare propagandistică
şi frustrare materială caracteristice în a doua parte a Epocii de
Aur. Fuga în Occident şi cererea de azil politic în Statele Unite
în noiembrie 1989 a Nadiei, care era un simbol naţional recunoscut
de toată lumea, a produs un puternic cutremur politic la Bucureşti,
care a afectat direct familia dictatorială şi a ţinut pagina întâi
a presei mondiale, sosirea ei pe aeroporul din New York fiind
subiectul unui breaking news pe CNN.
Chiar şi în anii 90, brandurile internaţionale Ilie Năstase şi
Nadia Comăneci au continuat să fie atât de universal şi puternic
apreciate, încât nu a lipsit tentaţia de a fi exploatate politic pe
plan local, campionii acestor tentative fiind liderii PSDR-ului
(ulterior PSD). Ilie Năstase a fost păcălit de bună credinţă să
candideze în 1996 la Primăria Capitalei din partea acestui partid,
dar s-a trezit rapid: "O dată am fost tâmpit, mi-a ajuns. (...) În
sport, ori cîştigi, ori pierzi. Acolo trebuia să minţi mai mult,
trebuia să faci concesii, nu era ce simţeam eu că vreau să fac.
N-aveam ce căuta pe-acolo". Nadia, care şi ea, la fel ca Ilie, a
rămas profund şi sincer ataşată României, a acceptat să se cunune
cu Bart Conner la Bucureşti, în anul alegerilor generale şi
prezidenţiale din 1996, având ca naşi familia fruntaşului PSD-ist
Adrian Năstase, deoarece primul vizat, liber-cugetătorul preşedinte
Ion Iliescu din acea vreme, nu fusese căsătorit religios. Ulterior,
cei doi mari sportivi, alături de la fel de respectabilul Gheorghe
Hagi, au devenit prin contract imaginea BRD pe o multitudine de
vectori promoţionali (afişe, postere, calendare, clipuri, etc.) şi
au participat la diverse activităţi de promovare a imaginii
României în străinătate.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi
doctor (Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în
cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de
televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist în
operaţii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în
Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre
propagandă, război mediatic şi istorie militară în România şi
Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminică"
şi revistei "Flacăra".