Ilie & Nadia – adevăratul brand de România

Autor: Calin Hentea 16.03.2011

Foarte puţine pete de culoare şi cu atât mai puţine dintre cele orbitor de strălucitoare au existat în România ceauşistă a Epocii de Aur. Chiar şi în anii 70, atunci când cultul personalităţii nu ajunsese încă la cote aberante, iar salamul cu soia şi cafeaua nechezol nu deveniseră atotprezente în casele românilor
Aceste incredibile sclipiri s-au numit Ilie Năstase şi Nadia Comăneci. Datorită lor românii de acasă s-au putut bucura cu adevărat şi au avut un motiv real, palpabil de a fi mândri, iar datorită lui Ilie şi Nadiei occidentalii şi americanii de rând au aflat că pe lumea asta există o ţară, undeva în estul Europei, din păcate socialistă, pe nume România.
Imaginile lui Ilie şi a Nadiei au fost poate singurele acceptate de Occident ca "marfă de propagandă la export" a regimului comunist al lui Ceauşescu, ele rămânând în continuare cele mai credibile, apreciate şi nealterate branduri ale României postdecembriste.
Ilie Năstase (născut pe 19 iulie 1946 în Bucureşti) a fost numărul 1 al tenisului mondial de două ori, în 1972 şi 1973 şi a câştigat la simplu (ex. US Open în 1972, French Open în 1973) şi la dublu (ex. Wimbledon în 1973, French Open în 1970 şi US Open în 1975, Masters-ul în 1971, 1972, 1973 şi 1975) cam tot ce se putea câştiga drept turneu de Mare Şlem la acea dată. Tot legendare au rămas şi la fel de glorioasele sale mari înfrângeri: la Wimbledon de două ori, în 1972 vs. Stan Smith şi în 1976 vs. Björn Borg sau cea din faţa lui Stan Smith în cea de-a treia finală de Cupă Davis de la Bucureşti din 1972. Într-o perioadă în care tenisul încetase să mai fie jocul aristocratic al gentlemanilor, devenind o industrie globală, Ilie Năstase, copilul teribil, "talentat, impetuos şi rebel incurabil" din Carpaţi uimea pe toată lumea nu doar cu incredibilele sale lovituri, dar şi cu glumele şi năzbâtiile sale din arenă, total opuse rigidităţii sistemului din care provenea. Afirmându-se pe plan internaţional ca mare vedetă sportivă la sfârşitul anilor 60, de relativă liberalizare a vieţii din România socialistă, în baza unei înţelegeri de liberă circulaţie şi câştig în valută contra participării fără plată la meciurile de Cupă Davies, Ilie s-a bucurat de şansa unei incredibile libertăţi, regimul ceauşist trebuind să se mulţumească cu faptul că marele tenisman, care avea acces în cele mai selecte şi exclusiviste cercuri ale lumii, a constinuat să accepte să fie un ofiţer (pletos) al armatei române şi nu a cerut azil politic şi reîntregirea familiei. Propaganda ceauşistă nu a putut să atribuie "politicii înţelepte a partidului în domeniul sportului, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu", meritele uriaşului succes al lui Ilie Năstase nici pe plan intern (ar fi lipsit orice urmă de credeibilitate şi ar fi atras, probabil, stabilirea definitivă în Occident a lui Ilie, care oricum fusese însurat cu o franţuzoaică şi apoi cu o americancă) şi cu atât mai puţin în străinătate, unde ar fi stârnit o imensă ilaritate. Cu toate acestea, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci au fost printre foarte puţinii sportivi români-vedete (o altă excepţie a fost Iolanda Balaş) a căror fotografie a fost tipărită pe cărţi poştale în anii 80. De altfel, celălalt subiect sportiv care a mai fost exploatat de propaganda ceauşistă pentru anestezierea românilor a fost victoria echipei de fotbal Steaua în mai 1986 la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa Campionilor Europeni, fotbaliştii dipuşi în formaţie standard beneficiind şi ei de o fotografie format carte poştală color, editată de club, cu semnăturile olografe pe verso.
Aşa cum "Nasty" a dat un suflu nou tenisului mondial, Nadia Comăneci (născută la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, jud. Bacău) a dat o nouă dimensiune gimnasticii mondiale, aceea de 10 absolut, perfecţiune de neatins până la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. "Zeiţa de la Montreal" a câştigat de-a lungul carierei sale cinci medalii olimpice de aur şi este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, fiind primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. A fost o perioadă în care nenumărate mămici americane şi canadiene şi-au botezat nou-născutele cu numele gimnastei românce de doar 15 ani. Nadia nu a avut acelaşi şansă a libertăţii de mişcare de care a beneficiat Ilie Năstase, viaţa şi cariera ei fiind confiscată şi controlată cu brutalitate de către regimul ceauşist, devenind un fel de "trofeu" personal în panoplia propagandistică a acestuia: marii sportive ce avea doar 20 de ani şi era invitată şi onorată pretutindeni în lume i se interziseseră ieşirile din ţară, fusese mutată la Bucureşti şi era supravegheată permanent de Securitate. În acelaşi timp, succesele fulminante ale Nadiei la Jocurile olimpice de la Montreal în 1976 sau de la Moscova din 1980, la competiţiile europene sau mondiale de la Praga în 1977 (de unde echipa României a fost retrasă din ordinul lui Ceauşescu), Strasbourg în 1978, Fort Worth şi Copenhaga în 1979, bucuria, emoţiile sau supărarea imensă create de erorile voite de arbitraj (privite ca expresia unei confruntări directe româno-sovietice) au fost trăite cu mare intensitate de românii aflaţi sub o din ce în ce mai mare apăsare propagandistică şi frustrare materială caracteristice în a doua parte a Epocii de Aur. Fuga în Occident şi cererea de azil politic în Statele Unite în noiembrie 1989 a Nadiei, care era un simbol naţional recunoscut de toată lumea, a produs un puternic cutremur politic la Bucureşti, care a afectat direct familia dictatorială şi a ţinut pagina întâi a presei mondiale, sosirea ei pe aeroporul din New York fiind subiectul unui breaking news pe CNN.
Chiar şi în anii 90, brandurile internaţionale Ilie Năstase şi Nadia Comăneci au continuat să fie atât de universal şi puternic apreciate, încât nu a lipsit tentaţia de a fi exploatate politic pe plan local, campionii acestor tentative fiind liderii PSDR-ului (ulterior PSD). Ilie Năstase a fost păcălit de bună credinţă să candideze în 1996 la Primăria Capitalei din partea acestui partid, dar s-a trezit rapid: "O dată am fost tâmpit, mi-a ajuns. (...) În sport, ori cîştigi, ori pierzi. Acolo trebuia să minţi mai mult, trebuia să faci concesii, nu era ce simţeam eu că vreau să fac. N-aveam ce căuta pe-acolo". Nadia, care şi ea, la fel ca Ilie, a rămas profund şi sincer ataşată României, a acceptat să se cunune cu Bart Conner la Bucureşti, în anul alegerilor generale şi prezidenţiale din 1996, având ca naşi familia fruntaşului PSD-ist Adrian Năstase, deoarece primul vizat, liber-cugetătorul preşedinte Ion Iliescu din acea vreme, nu fusese căsătorit religios. Ulterior, cei doi mari sportivi, alături de la fel de respectabilul Gheorghe Hagi, au devenit prin contract imaginea BRD pe o multitudine de vectori promoţionali (afişe, postere, calendare, clipuri, etc.) şi au participat la diverse activităţi de promovare a imaginii României în străinătate.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist în operaţii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară în România şi Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminică" şi revistei "Flacăra".