Japonia după cutremur
Autor:
Daniel Nicolescu
16.03.2011
Născut în 1949, Murakami se va îndrăgosti de timpuriu de
cultura americană, va deschide un club de jazz în Tokyo şi, după
câteva escale ale autoexilului în sudul Europei şi după câteva
romane de succes internaţional, se va stabili în SUA, unde îi va
traduce pe Scott Fitzgerald, John Irving şi Raymond Carver (cel mai
mare prieten literar pe care l-a avut vreodată, după propriile
declaraţii).
După marele seism de la Kobe, din 17 ianuarie 1995, Murakami,
bulversat de consecinţele sinistrului, se va întoarce definitiv în
Japonia şi va scrie acest "După cutremur", o culegere de şase
nuvele (Un OZN aterizează în Kushiro, Peisaj cu fier de călcat,
Toţi copiii Domnului dansează, Thailanda, Broscanul salvează Tokyo,
Plăcinta cu miere). Nu este nici o panoramă asupra unei lumi
postapocaliptice, nici un tratat de supravieţuire, ci o însăilare
de destine individuale, o culegere de poveşti, oscilând între
duioşie şi burlesc, care relatează felul cum cutremurul poate nărui
şi, simultan, reclădi speranţa în dragoste. Sau în viitor.
Soţia lui Kamura vede cutremurul pe ecranul televizorului şi
înţelege, dintr-o dată, sub semnul unei prăbuşiri interioare, că
soţul ei nu mai înseamnă nimic pentru ea, aşa că îl părăseşte fără
să spună o vorbă. Alte personaje, dimpotrivă, văd, printre ruine,
cum le înmugureşte în suflet iubirea, ca o nevoie de compensare a
dezolării din jur. Sau, ca în cazul mărunt funcţionar din capitala
Imperiului, cum o fiinţă fantastică (broscanul providenţial) se
poate arăta izbăvitor, prevestind tragedia şi salvându-l şi pe el
şi pe mulţi dintre semenii săi de cutremurături.
Acum, înainte de 11 martie 2011, broscanul a lipsit de la
datorie. Nu credem, însă, că vocea blândă a lui Murakami va proceda
la fel.