Intermediarul ofertei de la Petrom va fi anunţat în câteva săptămâni. Consorţiul Citibank/BRD/SocGen a fost descalificat de ceas

Autor: Andrei Chirileasa 16.03.2011

Consorţiul format din Citibank, BRD şi Société Générale a fost descalificat din licitaţia pentru selecţia intermediarului ofertei de vânzare a 9,84% din OMV Petrom (SNP), pe motiv că a depus oferta după ora limită (ieri la ora 12:00).

Deşi reprezentanţii consorţiului au ajuns la sediul OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) înainte de ora 12:00, înregistrarea oficială a ofertei s-ar fi efectuat la ora 12:07, potrivit unor surse din piaţă.

Ofertele pentru intermedierea operaţiunii trebuia depuse până miercuri ora 12:00. Iniţial, ofertele aveau termen de transmitere data de 9 martie, însă Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunţat o amânare de o săptămână, la solicitarea intermediarilor.

Nu este pentru prima dată când ceasul joacă un rol decisiv în procesul de selecţie a intermediarului unei listări. Anul trecut, oferta depusă de consorţiul format din Raiffeisen Capital&Investment, ING Bank şi BRD pentru intermedierea listării Fondului Proprietatea (FP) a fost contestată de ceilalţi competitori pe motiv că ar fi fost depusă cu câteva minute după termenul limită. Oferta a fost totuşi acceptată de comisia de selecţie, din care făcea parte conducerea de atunci a FP, şi în cele din urmă a fost declarată câştigă­toare. Pe internet au apărut însă înregistrări luate de pe camerele de supraveghere de la sediul fondului care ară­tau că reprezentanţii consorţiului câşti­gător ar fi întârziat cu oferta.

Concurenţa în astfel de cazuri este foarte puternică, iar foştii aliaţi pot deveni cei mai aprigi rivali, având în vedere că astfel de mandate sunt foarte valoroase atât ca prestigiu, cât şi ca onorariu, pe o piaţă unde astfel listările sau ofertele de acţiuni din ultimii ani se numără pe degete.

Pentru vânzarea Petrom, în competiţie au intrat, alături de brokerii locali, şi marile bănci străine de investiţii, care-şi dispută piaţa ofertelor publice la nivel mondial, ceea ce a determinat reconfigurarea alianţelor. Asta din cauză că niciun intermediar local nu are capacitatea de a plasa singur o ofertă de 500 mil. euro, iar băncile de investiţii străine au nevoie de o interfaţă locală pentru a pregăti o astfel de ofertă.

Raiffeisen Capital&Investment, firma de brokeraj care a fost implicată în toate listările mari din ultimii ani, s-a aliat cu Morgan Stanley, liderul pieţei ofertelor de acţiuni la nivel mondial în 2010, în timp ce ING Bank, fostul partener al Raiffeisen la FP, a ales o alianţă cu banca elveţiană UBS.

Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiţii de pe Wall Street, a intrat în cursă alături de UniCredit CA IB Securtities, iar JP Morgan a făcut ofertă împreună cu BCR şi Intercapital Invest. Japonezii de la Nomura s-au asociat cu Alpha Bank şi CEC, iar ruşii de la Reinaissance Capital au depus ofertă alături de BT Securities, EFG Eurobank Securities şi Romcapital.

Toţi intermediarii au lucrat intens zi şi noapte pentru pregătirea ofertelor, deşi valoarea onorariului pe care l-ar putea încasa este mică pentru băncile străine, fiind estimată între 4 şi 5 mil. euro. Cel puţin două bănci de investiţii de top au renunţat să participe la licitaţie din cauza cerinţelor multiple ale comisiei de selecţie, potrivit presei internaţionale. De pe lista absenţilor fac parte Bank of America, Credit Suisse şi Deutsche Bank.

De asemenea, KBC Securities, cea mai mare firmă locală de brokeraj, nu şi-a găsit partener pentru această ofertă şi va sta pe margine.

Ofertele tehnice ale celor şase consorţii acceptate la selecţie vor fi analizare în prima fază de OPSPI, proces care ar putea dura cel puţin două săptămâni. În etapa finală se vor califica doar intermediarii ale căror oferte tehnice vor fi evaluate cu peste 85 de puncte din 100 posibile. În ultima fază se vor deschide şi ofertele financiare, iar punctajul final va fi format în proporţii egale din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.