Bogdan Murgescu, istoric al economiei: Adevărata provocare va fi când România va atinge 60% din PIB-ul UE, nu acum când are 43%

Autor: Iulian Anghel 17.03.2011

România are încă avantajul competitiv al forţei de muncă ieftine pentru că se află la 43% din media PIB-ului din Uniunea Europeană. Provocarea majoră va fi atunci când ea va atinge 60% din PIB-ul UE, susţine Bogdan Murgescu, istoric al economiei, profesor la Universitatea din Bucureşti.

"Să ajungi de la 40% din media PIB-ului UE la 60% este o mare realizare. Dar după? Aceasta este marea provocare pentru că pierzi avantajul forţei de muncă ieftine şi trebuie să te concentrezi pe realizarea unor lucruri cu valoarea adăugată mai mare. Pregătirea trebuie să înceapă încă de azi, dacă nu trebuia să înceapă chiar de ieri", spune Murgescu.

Bogdan Murgescu este nepotul după frate al economistului Costin Murgescu care a condus în vremea comunismului Institutul de Economie Mondială (care acum îi şi poartă numele), una dintre cele mai prestigioase instituţii economice din România şi la care, de-a lungul vremii, au lucrat economişti şi finanţişti recunoscuţi precum Mugur Isărescu, Eugen Dijmărescu sau Napoleon Pop.

În ultima sa carte apărută anul trecut "România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) şi relansată miercuri Murgescu spune că România a avut în ultima sută de ani doar două ferestre de oportunitate pentru recuperarea decalajelor faţă de Europa: una în epoca interbelică, ratată de liberali care prin naţionalismul adoptat (sloganul guvernului liberal dintre 1922-1926 a fost "Prin noi înşine", care este şi solganului actualului PNL - n. red.) au blocat investiţiile străină şi altul între anii 2000-2008 când, de asemenea, politicile neconsecvent au transformat ceea ce trebuia să fie un succes într-un semieşec.

Totuşi, spune Murgescu, criza economică prin care trece România trebuie tratată ca o oportunitate pentru că ţara este obligată să-şi facă ordine în funcţionarea instituţiilor. Austeritatea bugetară pe care este obligată să o suporte ţara nu este o frână în recuperarea decalajelor faţă de UE şi nici un element care să frâneze investiţiile, spune istoricul Bogdan Murgescu.

"Lumea nu este egală, regula este nu convergenţa, ci divergenţa. Convergenţa este posibilă când conjunctura şi mixul unor politici sunt bune. Acum, pentru România, conjunctura este bună. Austeritatea nu împiedică recuperarea decalajelor, dar te obligă să faci ordine în instituţii, iar funcţionarea instituţiilor este fundamentală pentru succesul economic" a susţinut Murgescu la un seminar referitor la modul în care România poate recupera decalajele faţă de UE.

"Contextul extern este bun pentru o recuperare posibilă. Apartenenţa la UE este o şansă şi faptul că am reuşit să ne integrăm mă împiedică să dau un verdict negativ ultimilor 20 de ai. Dar noi suntem la 42-43 % din din PIB-ul UE, iar elementul cheie este 60% din media UE".