Numărul gospodăriilor din SUA cu averi de peste un milion de dolari a urcat cu 8%, la 8,4 milioane

Autor: Oncu Marius Gheorghe 17.03.2011

Numărul gospodăriilor cu averi de peste un milion de dolari din Statele Unite a crescut anul trecut cu 8%, de la 7,8 milioane la 8,4 milioane, beneficiind de recuperarea burselor, potrivit unui studiu al companiei Spectrem Group, citat de CNN.

"Creşterea numărului celor bogaţi a fost susţinută, în principal, de revenirea pieţei de capital, dar nu a mai fost atins nivelul din 2007, înainte de intrarea în recesiune", se arată în raport.

Anul trecut a fost al doilea de creştere, după ce în 2009 a fost consemnat un avans de 16%.

"Întoarcerea milionarilor continuă", a afirmat preşedintele Spectrem Group, George H. Walper.

Milionarii rămân, însă, precauţi în privinţa investiţiilor, a adăugat el.

În 2008, anul de debut al crizei, numărul gospodăriilor cu averi de cel puţin un milion de dolari s-a prăbuşit cu 27%.