Liber la mişcarea expunerilor: băncile străine au scăpat de obligaţia de a ţine banii pe piaţa locală
Pe principiul "niciun grup străin mare n-o să-şi ia banca în spinare să plece cu ea din România", cele 9 bănci străine parte a "acordului de la Viena" din martie 2009 au căzut la înţelegere cu FMI, Comisia Europeană, BNR şi Ministerul Finanţelor că nu mai este nevoie să fie legate de un acord formal privind poziţia lor faţă de piaţa locală, fiind suficient un angajament declarativ.
Părţile au "aniversat" miercuri la Bruxelles împlinirea a doi ani de la stabilirea aşa-numitului gentlemen's agreement prin care a fost blocată o eventuală ieşire masivă de capitaluri din România şi a fost acoperită o mare parte din nevoia de finanţare a deficitului bugetar. Cu mici excepţii, cele nouă grupuri au menţinut expunerile, unele chiar şi le-au majorat, câştigând cotă de piaţă, şi au adus capital sau au păstrat profiturile locale pentru consolidarea solvabilităţii filialelor locale.
Odată ce acordul stand-by cu FMI expiră şi va fi încheiat un alt acord de nivel superior - preventiv - participanţii la discuţiile de la Bruxelles au căzut de acord că situaţia financiară a României nu mai reclamă menţinerea unei înţelegeri cu băncile sub forma unor parametri definiţi. Oricum, vechea înţelegere se baza pe un set de scrisori bilaterale semnate de fiecare dintre cele 9 bănci implicate - Erste, Société Générale, Raiffeisen, UniCredit, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Alpha, Volksbank şi Piraeus - cu BNR, fără ca documentele să aibă valoarea unui contract în termeni legali.
Oficial, potrivit BNR, "băncile şi-au exprimat în unanimitate interesul de a menţine la un nivel adecvat sau de a-şi majora expunerea faţă de România". Cât priveşte capitalurile, "băncile vor continua să asigure un nivel al solvabilităţii cu mult peste 10%".
La capitolul expuneri, părţile au convenit din vara trecută ca grupurile străine să poată reduce expunerile locale până la 95% din nivelul înregistrat în martie 2009, mai ales în contextul în care cererea de credite a rămas foarte scăzută, iar volumul achiziţiilor de titluri de stat ajunsese foarte mare în absenţa alternativelor de plasament.
Discuţiile au fost mai dificile în privinţa solvabilităţii minime pentru că BNR a insistat pe menţinerea pragului minim de 10% - pe care îl pretinde de altfel tuturor băncilor de pe piaţă, în timp ce bancherii străini au tot susţinut cu diferite ocazii, inclusiv la conferinţe internaţionale, că astfel de restricţii impuse de fiecare autoritate de supraveghere din regiune le răpeşte libertatea de decizie în optimizarea alocării capitalurilor între filiale, în funcţie de priorităţile strategice. Supraveghetorii au rămas însă fermi pe poziţie, încercând să protejeze interesele pieţelor locale.
Totuşi, surse bancare susţin că în aprilie expiră angajamentul formal al băncilor străine de a menţine o solvabilitate minimă de 10% la subsidiarele din regiune, iar în cadrul discuţiilor de la Bruxelles s-a convenit ca mai departe să se meargă pe abordări bilaterale între fiecare bancă mare şi BNR, nivelul solvabilităţii minime necesare urmând să fie analizat de la caz la caz.
În concluzie, din acordul iniţial de la Viena rămâne declaraţia de principiu a băncilor privind menţinerea expunerilor, însă ar putea apărea diferenţe în funcţie de strategia fiecărui grup în parte privind piaţa locală. De pildă, în cazul Volksbank International continuă discuţiile privind vânzarea băncilor din regiune, inclusiv a celei din România, astfel că deocamdată este mai greu de asumat obligaţii pe termen mai lung.
În rest, majoritatea băncilor din grupul celor 9 au strategii de întărire a poziţiilor pe piaţa locală în următorii ani, astfel încât vor continua să facă investiţii şi să suplimenteze capitalurile în mod natural, fără constrângeri formale. Problema rămâne în ipoteza unor "cutremure" pe piaţa financiară europeană, care ar putea forţa grupurile - toate din zona euro - să îşi mobilizeze capitalurile disponibile către băncile-mamă, ceea ce ar putea pune în dificultate subsidiarele locale.
Pe de altă parte, acordul de la Viena a jucat un rol foarte important în asigurarea surselor de finanţare a deficitului bugetar, cele mai mari bănci dintre cele 9 făcând achiziţii masive de titluri de stat (în lei şi în euro), în condiţiile în care aceasta era şi principala variantă de menţinere a expunerilor ca urmare a prăbuşirii cererii de credite. Cum cererea nu dă semne de revenire, probabil că plasamentele în titluri vor continua, însă nu este exclus să apară presiuni de creştere a preţurilor.