ANAF verifică jurnaliştii, artiştii şi alţi contribuabili neînregistraţi în scopuri de TVA
ANAF a declanşat inspecţii
fiscale la persoanele fizice care au avut în 2006-2010
venituri impozabile din activităţi independente,
drepturi de proprietate intelectuală şi contracte
de colaborare peste plafonul de scutire de la plata
TVA prevăzut de legislaţia aplicabilă în perioada
respectivă.
"În urma analizei de risc, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoane
fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate
intelectuală, din contracte de colaborare
şi din activităţi independente, care, deşi au
depăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat în
scopuri de TVA şi pe cale de consecinţă nu au plătit taxa cuvenită
la bugetul de stat.
Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analişti
financiari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuni
TV.
"Cu toate că suntem conştienţi de atacurile
mediatice la care suntem şi vom fi expuşi în urma acestor
inspecţii fiscale, verificările vor continua până la ultima
persoană. Nimeni nu este mai presus de legea
fiscală. Persoanele fizice care au obţinut aceste venituri
şi au depăşit plafonul prevăzut în lege aveau
obligaţia de a se înregistra ca plătitori de TVA
la organele fiscale de care aparţin. Ar fi trebuit să-şi onoreze
obligaţiile faţă de stat conform reglementărilor legale în
vigoare", a declarat în comunicat preşedintele
ANAF, Sorin Blejnar.