Andromahia*/ de Daniel Nicolescu

Doi sâni ca două dealuri (sau invers) printre care trece o cărare. Titlul: "Silicon Valley".

Un motan ("tehno...cat") care tocmai înghite un mouse de calculator (foto 2).

Pe o foaie format A3, se înghesuie opresant dinspre exterior spre centru o armată de litere; în mijloc, scriitorul care, în curând, nu va mai avea spaţiu vital şi aer, din pricina propriei literaturi invazive (foto 3).

Îmi dau seama că o astfel de prezentare a unor caricaturi riscă, într-un fel, să semene cu încercarea de explicare a unor bancuri. Sau cu o derizorie hermeneutică a anecdotei. Ando (Octavian Andronic), un personaj arhicunoscut publicului nostru, desenator de talent, cu linie epurată şi dinamică, graficând moravuri politice actuale sau tare umane eterne la mai multe televiziuni şi jurnale scrise, este, de multă vreme, surprinzător mai ales prin poantele sale, prin raţia de umor, de cele mai multe ori inspirat, pe care ne-o oferă (era o vreme când o făcea cotidian, în Andografia zilei). La nivel stilistic (cu excepţia unor mici exerciţii de îndemânare, vezi "Escheromania", foto 4) nu caută să inoveze, ci să vâre, în aceeaşi matrice grafică, imagini ale unei actualităţi acute, şi să ne stârnească zâmbete (triste, apăsate, îngândurate, după caz) sau, pur şi simplu, râsul franc. Asta când nu ne oferă nişte utile (şi deloc sforăitoare), mici lecţii de morală. Andofabulele sale trebuiesc, pentru a fi preţuite cum se cuvine, văzute. Povestirea lor (aşa cum am încercat în rândurile liminare ale acestui articol) nu poate decât să le înăbuşe şarmul, aşa cum literele ameninţă să-l sufoce pe scriitorul incontinent din caricatura pe care tocmai am descris-o.

Dacă despre Octavian Andronic se ştie tot, în ordine biografică şi artistică, despre "Buzu" (vezi site-ul său personal www.buzu.ro), adică Ana Ştefania Andronic, se cuvine să aducem nişte lămuriri. S-a născut în 1981, a absolvit Liceul de Artă "Nicolae Tonitza" şi Universitatea Naţională de Arte, secţia Grafică, în 2004. Două personale, în 2008 şi 2009. Specializare postuniversitară în artă digitală şi tehnici computerizate, prin stagii efectuate la companii internaţionale precum UBISOFT; GAMELOFT; VIVENDI; NAMCO. Este doctorand în Arte Vizuale, cu tema "Istoricul benzilor desenate" (prof. Zamfir Dumitrescu).

Ana Ştefania este o aşchie care a sărit departe de trunchi. Se joacă cu stilurile grafice (foto5-8) cu o dezinvoltură rară, este vivace, modernă şi proteică. Liniile sale nu sunt vehiculul vreunui mesaj, ci o expresie a libertăţii interioare, un imn ironic-tandru adus vizualului fără frontiere.

Din pură întâmplare, cu doar câteva zile înainte să-i văd expoziţia, răsfoiam online paginile unui site seducător, www.artludik.com, produsul de web al Galeriei Artludik, cu sediul pe insula Saint Louis din Paris. Creată de Jean-Jacques şi Diane Launier, aceasta este cea dintâi galerie, la nivel mondial, consacrată "artiştilor care se ascund îndărătul capodoperelor cinematografului, benzii desenate şi jocurilor video... şi care creează de dragul divertismentului".

Ludicii de ei îi expun pe Moebius, pe John Howe, pe Giger şi pe Genndy Tartakovsky, pe Marjane Satrapi, pe incredibilul mangaka, dl. Taniguchi, dar şi tineri din noul val de plasticieni, pe nedrept strânşi sub deviza îngustă de producători de entertainment. E un spaţiu exploziv, inovator tehnic, nebun de ludic şi de serios în acelaşi timp, care atrage din ce în ce mai mulţi amatori de experienţe vizuale inovatoare, dar şi din ce în ce mai mulţi colecţionari autentici. Planşe printate (într-un singur exemplar, cu semnătura de garanţie a patronului galeriei) pornesc de la 2.000 de euro...

Nu am făcut această divagaţie de amorul artei (deşi poate că tocmai asta am făcut), ci doar ca să evoc sentimentul de invidie cordială pe care un asemenea spaţiu expoziţional mi l-a trezit. Odată cu acela de tristeţe că, la noi, artiştii de factura celor din scuderia Artludik încă ezită să apară. Iată că m-am înşelat. Ana Ştefania Andronic ar putea oricând, prin oricare dintre picturile sau desenele sale, să stea pe simezele galeriei amintite. Are o forţă grafică uluitoare, ia în cătare fizionomii rebele şi le face să freamăte de viaţă, combină culorile în armonii sau disonanţe surprinzătoare. Cu un ton decis, viril aproape (de aici şi andro... mahia), în profund constrast cu suavitatea chipului autoarei.

*) Octavian Andronic, Ana Ştefania Andronic, Expo 2 în 1, 15-31 martie, Cercul Militar Naţional

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.