Opinie de Mădălin Niculeasa: Despre consum şi consumatori cu moderaţie!

Este de netăgăduit faptul că atât economic, cât şi juridic consumul şi consumatorii sunt genul de indicatori, respectiv instituţii care au făcut trecerea de la stadiul în care contau (nu erau fundamentale) în luarea deciziilor la stadiul în care influenţează (sunt esenţiale) adoptarea anumitor hotărâri.

Această trecere a fost determinată atât de criza financiară şi economică care a temperat consumul excesiv şi a echilibrat instinctele populaţiei, cât şi de creşterea globală a gradului de maturitate economică şi intelectuală a populaţiei, care datorită convieţuirii o lungă perioadă de timp în vecinătatea aceloraşi instituţii economice au ajuns să cunoască mai bine modalitatea de funcţionare a acestora şi drepturile lor prin raportare la acestea. Un exemplu în acest sens este mişcarea populistă iniţiată împotriva băncilor atât la nivel legislativ prin adoptarea în mod pripit şi fără o reală dezbatere juridică a OUG nr. 50/2010, cât şi prin acţiunile în instanţă introduse de către consumatori, cu intenţie sau din culpă, în acest din urmă caz luaţi fiind de valul măsurilor politicianiste. Încercarea de sancţionare a băncilor a avut/are în vedere atât nevoia de bani a consumatorilor (dar şi dorinţa statului de a degreva consumatorii de anumite sarcini financiare prin compensaţie cu reducerile de salarii), afectaţi fiind aceştia de criza economică, cât şi evoluţia inerţială a educaţiei consumatorilor.

Fundamental şi structural, instituţiile de comerţ nu au suferit schimbări fundamentale, chiar dacă în primele luni după declanşarea crizei pe Wall Street brokerii vorbeau despre o complexitate a produselor financiare atât de mare încât foarte puţini dintre ei mai ştiau cum funcţionează; instrumentele şi instituţiile de credit au rămas neafectate în substanţa lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivel juridic unde învecinarea sistemelor de drept între ele, convieţuirea în cadrul Uniunii Europene a unui număr semnificativ de sisteme juridice, transpunerea sensului comun economic în cadrul instituţiilor juridice au provocat un anumit grad de complexitate al instituţiilor juridice fără ca substanţa şi corporalitatea acestora să fie afectată; de principiu, în materia juridică complexitatea instituţiilor este reflectată prin suprapunerea mai multor instituţii pentru a crea una singură necesară acoperirii necesităţilor economice; descompunerea şi compunerea ajută înţelegerea şi funcţionarea.

Uniunea Europeană identifică în mod expres în actele normative caracterul esenţial al consumului în cadrul pieţei interne. Mai exact, contemplând nevoia de protecţie extinsă a consumatorului, vorbeşte despre faptul că acesta este motorul creşterii economice. Clamarea unui astfel de rol economic pentru consumator este în directă relaţie cu ceea ce se încearcă la nivelul dreptului Uniunii Europene: crearea unei protecţii excesive pentru consumatori. De dragul consumului, Uniunea Europeană este pe punctul de a modifica funcţionarea unor instituţii fundamentale ale sistemelor de drept. Începând cu comisarul Monti, se tot încearcă considerarea profesiilor liberale ca fiind comercianţi astfel încât concurenţa şi protecţia consumatorilor să fie cât mai extinse. Doar substanţa instituţiei juridice coroborată cu sensul firesc al reverberaţiilor economice al respectivei instituţii se opun încă unei astfel de categorisiri. Autonomia de voinţă şi libertatea contractuală sunt reconsiderate de dreptul Uniunii Europene tocmai pentru scopul unilateral de a proteja consumul şi consumatorii. Transparenţa comercială este din ce în ce mai mult apropiată de consilierea comercială, ambele în sarcina agenţilor economici. Educaţia populaţiei devine o sarcină suportată în egală măsură de stat, cât şi de către agenţii economici, dar din ce în ce mai puţin de consumatori. Toate acestea se subsumează ideii că omul-consumator devine un asistat economic şi juridic, pierzându-şi astfel pe această cale rolul activ, de avocat al propriei cauze, asumându-şi un rol pasiv, apărat de alţii, indiferent de ceea ce face.

Antinomia existentă între dorinţa statului de a încuraja educaţia, sub diversele sale forme, caracterul independent al omului-consumator, leadership-ul la nivel macro şi micro, capacitatea acestuia de a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi dorinţa statului de a proteja consumatorul în mod excesiv trebuie lămurită într-un fel pentru a evita socialismul invers, adică acel sistem care protejează nu o categorie socială, ci o majoritate împotriva altei majorităţi.

Credem că moderaţia şi echilibrul în abordarea acestor instituţii pot desluşi sensul antinomiei mai sus menţionate. Nu poţi să-i spui unui om atunci când vorbeşti despre educaţie că trebuie să înveţe, că alfabetizarea inclusiv economică este esenţială pentru ca atunci când vorbeşti despre economie, domeniul în care respectivul om ar fi trebuit să-şi reverse ceea ce a dobândit pe cale de educaţie, să-i spui că trebuie să stea liniştit că indiferent ce va face sau nu va face el, statul prin intermediul justiţiei îl va proteja. Există câteva decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care opun protecţia consumatorilor inclusiv celor mai elementare reguli procedurale, cum este de exemplu imposibilitatea punerii din nou în discuţie a unei situaţii de fapt deja judecate.

Moderaţia şi echilibrul există în abordările economice şi juridice. Mugur Isărescu prin opoziţie cu Stieglitz vorbeşte despre nevoia de a fugi de încurajarea consumului şi evitarea transformării acestuia (consumul) într-un deziderat în sine. Instinctul de a consuma a existat din totdeauna, însă combinarea aspectului economic cu cel juridic a determinat o dereglare psihologică a acestuia. Criza financiară şi economică a reglat în mod natural această pornire, aproape animalică de a consuma orice şi oricând, arătând consecinţele unui consum netemperat. Mediul economic are resurse implicite şi naturale de reglare a sistemului, mai ales atunci când respectivul sistem este într-o proporţie suficient de mare economie de piaţă.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu percepţia juridică a consumului unde reglarea sistemului are nevoie de un impuls obiectiv şi exterior acestuia; autoreglarea este străină sistemului juridic.

Dreptul Uniunii Europene nu este străin de această zbatere, încercând pe cât posibil să cultive elementele necesare asigurării ponderaţiei. Pentru a încuraja educaţia consumatorului, acest sistem de drept ia ca şi criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este suficient de bine informat şi de atent, ţinând seama de factori sociali, culturali şi lingvistici. Cu alte cuvinte, educaţia este o obligaţie proprie pentru consumator astfel încât acesta să beneficieze de protecţia dreptului consumului.

Consumatorul care nu depune eforturi pentru a-şi asimila minimul de educaţie necesar categorisirii sale ca fiind consumator mediu nu poate invoca apoi, de principiu, protecţia juridică specifică.

Acelaşi sistem de drept încearcă să evite cultivarea juridică a iresponsabilităţii comerciale sau a unor comportamente economice imature, stabilind că dispoziţiile din contractele de consum referitoare la preţul contractului nu pot fi analizate ca fiind abuzive, aceasta pentru că în mod firesc preţul este principala informaţie analizată de consumator. Preţul bunului sau serviciului nu poate fi considerat ca fiind abuziv, aceasta fiind atitudinea juridică menită să încurajeze responsabilitatea comercială.

În ţara noastră se înregistrează un alt fenomen, specific şi altor state europene, în care populaţia, din diverse motive, înţelege ca la momentul încheierii contractului să nu-şi exercite drepturile legal dobândite, bucurându-se de maşina, casa sau televizorul cumpărat, pentru ca apoi, după ce luna de miere a acestui fenomen ia sfârşit, să se trezească din reverie, întrucât trebuie să plătească ceea ce au cumpărat, considerând că au fost abuzaţi de agentul economic. După cum am spus mai sus, transparenţa comercială nu trebuie confundată cu asistenţa comercială, în sensul că o astfel de situaţie nu este în niciun fel imputabilă agentului economic care nu are nici obligaţia morală şi nici juridică de a sfătui în detaliu consumatorul despre drepturile sale şi despre cum să-şi protejeze sau să-şi delimiteze interesele comerciale.

România are nevoie de un consum moderat şi echilibrat, dar şi de un consumator la fel de echilibrat în ceea ce priveşte cunoaşterea şi exercitarea drepturilor sale. Un astfel de deziderat pe cât de difuz, pe atât de important pentru evoluţia economică. Acest deziderat poate fi atins atât prin implicarea statului prin diversele sale autorităţi (Guvern, BNR, ANPC etc.), cât şi a societăţii civile care trebuie să fie activă pentru a preveni şi nu neapărat pentru a sancţiona, dar mai cu seamă prin implicarea consumatorilor în ceea ce priveşte propria educaţie consumeristă.