Seara filmelor studenţeşti în şapte scurtmetraje

Autor: Pop Ioan 23.03.2011

Seara de film de joi, 24 martie, de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) propune, începând cu ora 18.00, şapte scurtmetraje selecţionate sau premiate la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, ediţia 2010: Strung Love, regia: Victor Dragomir, Categoria grea, regia: Olivia Căciuleanu, Draft 7, regia: Luiza Pârvu, Extrasezon, regia: Raya Al Souliman, Fotografia, regia: Victor Dragomir, Între prieteni, regia: Ozana Nicolau şi 15 Iulie, regia: Cristian Iftime.

Vor fi prezenţi la proiecţii şi vor răspunde întrebărilor publicului conf. univ. dr Sorin Botoşeneanu, decanul Facultăţii de Film din cadrul UNATC, lect. univ. dr. Doru Niţescu, coordonator al Festivalului CineMAiubit, Andrei Rus, redactor coordonator Film Menu, revistă al cărei număr 9 va fi lansat cu acest prilej, criticul de film Andrei Gorzo, precum şi tinerii regizori, actori şi membri ai echipelor de filmare.

Ajuns în 2010 la cea de-a XIV-a ediţie, Festivalul CineMAiubit este organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti în parteneriat cu Fundaţia CineMAiubit, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor. Prima ediţie a avut loc în anul 1996, la iniţiativa prof. Elisabeta Bostan.

Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.