Se scumpesc apartamentele dacă economia revine pe creştere? Cum comentaţi?

Autor: Cristi Moga 23.03.2011

Cel mai "leneş" segment al pieţei imobiliare rămâne cel al lo­cuin­ţelor, astfel că în timp ce dezvol­ta­torii de malluri au reînceput investiţiile, iar pe piaţa de birouri sunt semnate tranzacţii noi în fiecare săptă­mână, investitorii în proiecte rezidenţiale rămân încă în aşteptare, pentru a vedea ce direcţie vor lua preţurile.

În luna aprilie se vor împlini trei ani de când preţurile locuinţelor au început să scadă, în timp ce economia a trecut prin doi ani de rece­siune. Guvernul, dar şi economiştii se aşteaptă la revenirea pe creştere a PIB-ului în acest an, iar mai mulţi consultanţi, începând cu şeful ANEVAR, susţin că despre creşteri de preţuri la locuinţe se poate vorbi doar după revenirea economiei. În cazul în care scenariul de reintrare pe creştere economică se ade­ve­reşte, ce evoluţie vor avea preţurile aparta­men­telor?

"Există fără îndoială o corelaţie între evo­lu­ţia economiei şi preţurile apartamentelor, în sensul că o perioadă de creştere a PIB-ului este de cele mai multe ori însoţită şi de o apre­ciere a valorilor de tranzacţionare a locuin­ţelor. Aceasta nu este însă imediată, astfel că este puţin probabil să asistăm la o majorare spec­taculoasă a preţurilor chiar după primul trimestru de creştere a economiei. Consider că oamenii se angajează în achiziţii de durată, cum este cazul locuinţelor, doar după câteva trimestre consecutive de creştere, care le pot readuce optimismul", spune Aurelian Dochia, analist financiar.

În Bucureşti apartamentele cu două ca­me­re au ajuns la preţuri de 50.000 de euro în zone precum Militari sau Titan, la jumătate faţă de vârful din 2008, în timp ce, potrivit statis­ticilor oficiale, salariile au scăzut cu mai puţin de 10% în acelaşi interval. Locuinţele au devenit astfel mai accesibile, dar au oamenii curajul de a reintra pe achiziţii?

"În doi ani de criză veniturile nu au scăzut foarte mult, ci sunt undeva la nivelul din 2006-2007, când piaţa imobiliară era încă pe creş­tere şi mulţi se grăbeau să investească, spe­rând să continue trendul ascendent. Probabil oa­menii vor avea o abordare mai prudentă acum. Contează foarte mult cum anticipează că vor evolua preţurile, deoarece dacă au con­vin­gerea că peste 6 luni vor cumpăra mai ieftin, vor prefera să aştepte. Deocamdată nu există acea certitudine că preţurile o vor lua în sus."