Salariile IT-ştilor din vestul ţării vor creşte cu 10% anul acesta

Autor: Adelina Mihai 24.03.2011
Un programator începător câştigă, în medie, un salariu brut de 2.994 de lei, iar un şef cu peste 50 de subordonaţi poate ajunge la venituri brute de 12.000 de lei.


Salariile angajaţilor din companiile IT din vestul ţării vor creşte anul acesta, în medie, cu 10%, după ce anul trecut specialştii din domeniu au avut creşteri salariale peste nivelul inflaţiei (de 10,10%), arată cel mai recent studiu salarial realizat de grupul de companii cu activităţi în resurse umane AIMS Human Capital. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 30 de firme (în mare parte cu capital străin) din Timişoara, Cluj, Sibiu şi Braşov, care au împreună peste 6.200 de angajaţi.

"Majoritatea companiilor au practicat creşteri salariale în 2010 cu cifre cuprinse între 3% şi 20%. O medie a creşterilor salariale de anul trecut, pentru toate categoriile de angajaţi (management şi specialişti) se situează însă la 10,10%. Un fapt interesant este însă că peste o treime din companiile respondente au aplicat pe anul trecut creşteri salariale mai mari decât cele bugetate iniţial", este de părere Şerban Mrejeriu, Human Resources Consultant în cadrul AIMS Human Capital România, grup care a avut afaceri de peste 5,5 milioane de euro în 2009, fiind un jucător din top 10 de pe piaţa locală de recrutare.

Majorarea salariilor a fost generată de creşterea neaşteptată a nivelului inflaţiei (de peste 6% anul trecut), dar şi de competiţia prezentă pe piaţa forţei de muncă de profil, care "a dictat" creşteri salariale mai mari, pentru a găsi angajaţi performanţi.

Deficitul de specialişti din domeniul IT este de aproximativ 20.000 de oameni, în condiţi­ile în care companiile nu găsesc calificările de care au nevoie şi se pregătesc pentru noi intrări de investitori străini pe piaţă.

De altfel, companiile din IT sunt cele care au anunţat că vor face cele mai multe angajări în ultima perioadă, având în vedere că firme precum TeamNet Collaborate, HP, Ericsson, Google, Microsoft, IBM România, Oracle, Intel, Infineon, Route 66 sau Incrys au anunţat că vor face câteva sute de angajări până la finele acestui an, acestea fiind doar o parte din companiile care şi-au anunţat participarea la târgul de cariere "Angajatori de Top" organizat la începutul lunii aprilie în Capitală.

Potrivit datelor din raport, nivelul mediu al salariului brut lunar pentru un dezvoltatot software cu experienţă (Software developer senior) este de 6.711 lei, în timp ce un programator junior câştigă în medie doar 2.994 lei brut/lună. Însă pe piaţă există şi excepţii: sunt companii care plătesc mai bine începătorii în domeniul programării, salariile acestora variind pe o plajă destul de largă, de la un minim de 1.040 lei şi până la un maxim de 6.060 lei brut/lună.

"Aceste diferenţe pot fi justificate atât de nivelul de competenţă diferit de la caz la caz (un angajat începător talentat, cu competenţe tehnice foarte bune este valorizat întotdeauna mai bine decât unul fără aptitudini tehnice deosebite), dar şi de politicile salariale diferite (unele companii din domeniu au grile de salarizare diferite faţă de altele) sau chiar de capacitatea personală de a negocia în momentul angajării", conform datelor AIMS Human Capital.

Nivelul salariilor creşte pe măsura avan­sării pe scara ierarhică: un şef de departament (un manager de nivel superior care conduce de obicei echipe mari, de peste 50-100 de angajaţi) câştigă în medie 12.127 lei brut pe lună, de aproape două ori mai mult decât un Team leader senior. În general, salariile din domeniul tehnic le depăşesc net pe cele din departamentele de suport.