ICR deschide programul "Când Bizanţul eram noi"

Autor: Pop Ioan 25.03.2011

La Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) debutează joi, 31 martie, ora 19.30, programul "Când Bizanţul eram noi".

Sub genericul "Călător la Porţile Răsăritului. File de istorie sonoră", formaţia "Anton Pann" va susţine un recital, iar Constantin Răileanu, dirijorul ansamblului şi amfitrionul serilor muzicale din această serie, va discuta teme precum relaţiile culturale ale Ţărilor Române cu lumea orientală, spaţiul mioritic între doină şi manea, "folclorul de partid", recuperarea valorilor culturale muzicale de sorginte orientală.

Organizată în perioada martie-decembrie 2011, seria de întâlniri muzicale "Când Bizanţul eram noi" va programa recitaluri ale unor ansambluri din ţară şi din străinătate care interpretează muzica lui Dimitrie Cantemir, dar şi a altor compozitori ce au creat înainte şi după formarea statului român modern. Muzica va fi însoţită, la fiecare întâlnire, de comentarii şi explicaţii care vor situa lucrările în contextul epocii.

După formaţia Anton Pann, vor susţine recitaluri la Institutul Cultural Român ansamblurile En Chordais din Grecia, Anatolia şi Bezmârâ din Turcia şi Constantinople din Iran. Seria se va încheia cu un concert cu participarea formaţiei Anton Pann şi a artiştilor Kyriakos Kalaitzidis din Grecia, Kyia Tabassian din Iran, Neva Őzgen şi Fikret Karakaya din Turcia.