Scurtă istorie de rafinare: Cum a ajuns România ca din zece rafinării să mai aibă doar trei
Petrom, cea mai mare companie din România, a anunţat azi că pune
lacătul la rafinăria Arpechim din Piteşti, în contextul în care
producătorul de petrol şi gaze a spus încă de la finalul anului
2009 că intenţionează să tragă pe linie moartă două business-uri
Doljchim şi Arpechim.
Deşi la momentul respectiv, oficialii Petrom spuneau că la finalul
anului 2011 se va stabili viitorul Arpechim, azi ei au anunţat că
unitatea se va închide în contextul în care
nu au găsit niciun cumpărător credibil.
Închiderea rafinăriei Arpechim face astfel ca dintr-o industrie
de prelucrare a petrolului formată din zece unităţi de rafinare,
numai trei să mai funcţioneze în prezent: Petromidia, companie
controlată de grupul petrolier Rompetrol, Petrobrazi, a doua
rafinărie din portofoliul Petrom, şi Petrotel, unitate controlată
de ruşii de la Lukoil.
Ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani astfel încât azi
România să mai aibă nevoie de numai 3 unităţi de
rafinare?
România a fost prima ţară din lume care a avut o capacitate de
rafinare, fiind de altfel prima ţară în care s-a descoperit
petrolul în urmă cu mai bine de 150 de ani.
În tot acest timp, industria de profil s-a dezvoltat continuu,
fiind construite rând pe rând zece rafinării. Acestea sunt:
Petromidia, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel
Ploieşti, Rafo Oneşti, Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română
Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Petrolsub Surplacu de Barcău.
Primele cinci rafinării sunt unităţi cu capacităţi mari, în timp ce
ultimele sunt de dimensiuni mici.
Specialiştii din piaţă spun că întreg sectorul de rafinare a fost
dezvoltat cu o singură intenţie: obţinerea unei industrii pe
verticală, care să aibă textile, petrochimie, lacuri şi vopsele,
îngrăşăminte chimice, iar toate acestea să pornească de la petrol.
De exemplu, în anii '75 în România se rafinau circa 20 de milioane
de tone de ţiţei, pentru ca între '88 şi '89 nivelul să ajungă la
34 de milioane de tone.
În 2009 însă, rafinăriile din România au mai prelucrat numai circa
13-14 milioane de tone pentru a acoperi o cerere mai mică de 9
milioane de tone de produse petroliere, cerere diminuată şi de
efectele primului an de criză.
În ciuda supracapacităţii evidente, analiza strategiilor anunţate
de marile companii petroliere denotă faptul că în anii de boom
economic nici măcar nu se lua în calcul închiderea marilor unităţi,
ci dimpotrivă.
Astfel, creşterea consumului de carburanţi îi determină pe marii
petrolişti locali să anunţe în 2007 investiţii de miliarde de euro
în rafinării în contextul în care setea de benzină şi motorină a
României nu părea că se va potoli rapid. OMV spunea de exemplu că
are un buget de investiţii de un miliard de euro pentru Petrobrazi
pentru a-i creşte capacitatea de rafinare de la 4,5 la 6 milioane
de tone.
Au fost necesari însă numai doi ani pentru ca de la optimismul de
atunci să se ajungă la situaţia din 2009 când aceleaşi companii au
ales să-şi închidă capacităţile de rafinare. A fost cazul Petrom
care atunci a anunţat că planurile de creştere a capacităţii de
rafinare de la Petrobrazi se tranformă în investiţii în micşorarea
capacităţii de rafinare, Arpechim intrând într-o perioadă de
conservare finalizată azi prin anunţul de închidere definitivă a
companiei.