Spaniolii de la Inditex îşi caută country manager pe LinkedIn

Autor: Adelina Mihai 27.03.2011

Grupul spaniol Inditex, cel mai mare jucător din retailul de îmbrăcăminte local, cu afaceri de aproape 100 mil. euro anul trecut, îşi caută pe reţeaua de socializare de business LinkedIn candidaţi pentru poziţia de country manager în România. Grupul a ră­mas fără şef al operaţiunilor locale du­pă ce Lucian Dorobanţu (36 de ani), care a deţinut de la sfârşitul lui 2007 conducerea grupului în România, a fost nu­mit recent director general al Inditex Rusia. Compania a publicat anunţul de an­gajare pe LinkedIn pe data de 14 martie.

Anunţul cuprinde o descriere detaliată a responsabilităţilor din cadrul jobului, dar şi a profilului candidatului căutat, similar cu cele pe care le primesc headhunterii atunci când încheie un contract cu o companie. Astfel, cei care vor să aplice pentru acest job trebuie să fie capabili să crească vânzările şi profitabilitatea companiei, iar în acelaşi timp să reducă costurile vor avea responsabilitatea de a stabili bugetele şi ţintele de vânzări, dar şi preţurile şi politicile de vânzări.

De asemenea, managerul căutat trebuie să dezvolte şi să menţină în companie angajaţii performanţi şi să creeze planuri de succesiune. Candidaţii trebuie să demonstreze că pot administra sistemul de distri­buţie al companiei, să aibă experienţă într-o multinaţională din domeniul retailului de fashion şi să cunoască legislaţia românească şi practicile administrative din România. De asemenea, în profilul candidatului căutat se mai specifică faptul că se doreşte ca managerul să fie absolvent al unui program de MBA, iar ideal ar fi să fie fluent în limba spaniolă sau să-şi dorească să înveţe limba spaniolă.

Peste 375.000 de români folosesc în prezent reţeaua de socializare de business LinkedIn, iar companiile folosesc, în general, adesea această metodă de recrutare în paralel cu metodele clasice- firmele de executive search, în cazul de faţă. De altfel, aproape 85% din companiile de pe piaţa locală folosesc o reţea de socializare precum LinkedIn, Twitter sau Facebook atunci când fac recrutări, iar peste jumătate dintre acestea au avut succes folosind această metodă de recrutare, arată un studiu realizat anul trecut de studenţii programului de Executive MBA oferit de şcoala de business Asebuss, derulat în parteneriat cu instituţia americană Kennesaw State University. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 200 de specialişti din domeniul resurselor umane din România şi din America. În prezent, printre companiile care fac recrutări la nivel de middle management pe LinkedIn se mai află Microsoft, Dell sau Adobe România.

Grupul Inditex este prezent pe plan local cu şapte branduri - Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home - şi are în plan în acest an să accelereze procesul de expansiune, după ce în ultimii doi ani a deschis câte 14 magazine, ajungând la un total de 51 de magazine.

De pe piaţa locală lipseşte brandul Uterque, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie. Inditex a intrat pe piaţa locală în 2004 în franciză, cu un magazin Zara şi unul Pull&Bear în Plaza România. În acel moment piaţa pe care pătrundeau era de 1,1 mld. euro. În 2007 spaniolii au intrat direct şi anul trecut au ajuns la o cotă de piaţă de circa 5%, potrivit estimărilor ZF, în condiţiile în care piaţa este de 1,9 mld. euro, iar cifra de afaceri a grupului s-a apropiat de 100 mil. euro.


Ce profil de manager caută proprietarul Zara