Şeful FP i-a luat locul lui Ţepeş în conducerea Bursei

Autor: Roxana Daniela Pricop 27.03.2011

Greg Konieczny, vicepreşedinte executiv al companiei Franklin Templeton Investments şi manager al Fondului Proprietatea, a fost numit administrator provizoriu al Consiliului Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după ce Daniel Ţepeş şi-a dat demisia din funcţia de membru al Consiliului BVB.

Numirea lui Greg Konieczny în calitate de administrator provizoriu al BVB are loc ca urmare a faptului că două dintre fondurile de investiţii administrate de Templeton Asset Management, divizia de investiţii pe pieţele emergente a gigantului Franklin Templeton, sunt printre cei mai importanţi acţionari ai BVB. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, la finele anului trecut fondurile Templeton Frontier Markets şi Templeton Emerging Markets Smaller Companies deţineau cumulat 1,7% din capitalul BVB. Greg Konieczny s-a alăturat echipei Franklin Templeton în anul 1995 şi are peste 15 ani de experienţă în administrarea portofoliilor de investiţii. El este responsabil pentru divizia de cercetare şi portofoliu în Europa Centrală şi de Est.
Daniel Ţepeş nu şi-a motivat demisia de la conducerea Bursei, însă decizia are loc după ce acesta şi-a vândut mare parte din acţiunile pe care le deţinea la BVB. El a intrat în Consiliul Bursei la finele lunii februarie 2010. În vara anului trecut, Daniel Ţepeş, pe atunci cel mai mare acţionar al BVB, cu o participaţie de 4,9% din capital, şi-ar fi depus demisia din conducere, pentru ca la scurt timp să revină asupra deciziei. Ţepeş este proprietarul societăţii de brokeraj HTI Valori Mobiliare.
Consiliul Bursei este condus de Stere Farmache în calitate de preşedinte, printre cei nouă membri numărându-se şi Ciprian Zah şi Mircea Botta - vicepreşedinţi, Siminel Andrei - secretar general.
Schimbarea intervenită în conducerea BVB are loc la mai puţin de o lună de la luarea unei decizii strategice de către acţionarii operatorului bursier: fuziunea cu bursa din Sibiu (Sibex). Consiliul de administraţie al BVB a convocat adunarea generală extraordinară a acţionarilor în data de 29 aprilie, având pe ordinea de zi fuziunea BVB cu bursa din Sibiu.
Acţiunile BVB au încheiat ultima şedinţă a săptămânii la un preţ de 42,2 lei/titlu, în uşoară creştere, de 0,48%. Capitalizarea bursieră a operatorului este de 79,3 milioane de euro.