Templeton a încasat 4,3 mil. euro pentru primele trei luni de administrare a Fondului Proprietatea

Autor: Roxana Pricop 27.03.2011

Grupul american Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea (FP), a încasat 18,3 milioane de lei (4,3 mil. euro) pentru primele trei luni de mandat (29 septembrie - 29 decembrie 2010), arată raportul anual al fondului.

În acest interval administratorul a pregătit listarea la Bursă a fondului, a acţionat statul român în instanţă şi a făcut primele mutări în portofoliul fondului, prin achiziţii la BRD - Société Générale.

Din 29 septembrie 2010, Fondul Proprietatea şi activele sale în valoare de circa de 3,8 miliarde de euro sunt administrate de compania americană Franklin Templeton prin sucursala din Bucureşti. În primele trei luni de mandat, prioritatea Franklin Templeton a fost pregătirea listării FP la Bursa de Valori Bucureşti, procedură finalizată pe 25 ianuarie 2011, când acţiunile FP au intrat la tranzacţionare.

Aceleaşi trei luni au însemnat pentru administrator şi iniţierea unor acţiuni în instanţă împotriva Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, companii controlate de statul român şi la care fondul este acţionar cu participaţii minoritare, solicitând suspendarea implementării planului de fuziune pentru crearea celor doi giganţi energetici Electra şi Hidroenergetica. De asemenea, oficialii Templeton s-au opus public donaţiei de 400 mil. lei din profiturile Romgaz către bugetul de stat, iniţiind acţiuni în instanţă împotriva companiei şi a administratorilor.

Cu peste 80 de companii în portofoliu, primite de la statul român la înfiinţare, fondul a făcut prima investiţie din activitate cumpărând un pachet de 3,925 milioane de acţiuni BRD de la bursă, reprezentând 0,56% din capitalul băncii. Pachetul de acţiuni BRD reprezenta 0,3% din activele fondului. În primele luni ale acestui an, fondul a devenit tot mai activ, crescându-şi expunerea pe sectorul bancar până la 2,7% prin achiziţii de acţiuni la bănci austriece.

Pentru biroul din Bucureşti al Franklin Templeton lucrează 25 de angajaţi, dintre care şase sunt specialişti români în investiţii recrutaţi anul trecut, fiind conduşi de managerul fondului, polonezul Greg Konieczny. Membrii echipei Franklin Templeton de la Bucureşti analizează situaţia companiilor din portofoliul fondului, caută oportunităţi de investiţii pe piaţa locală şi pe pieţele externe, fac parte din con­siliile de administraţie a peste 20 de companii unde fondul este acţionar. Specialiştii români fac parte din echipa de investiţii pe pie­ţele emergente a Templeton Asset Management, condusă de la Singapore de Mark Mobius.

Cum este plătit Franklin Templeton pentru administrarea FP

Înainte de listarea Fondului Proprietatea la Bursă, comisionul administratorului era plătit trimestrial şi reprezenta 0,479% (anual) din valoarea medie a activelor nete ale fondului.

După listare, plata comisionului se face anual, deci, teoretic, americanii ar urma să încaseze următorii bani la începutul lui 2012. Comisionul este acelaşi, de 0,479% (anual), dar baza de calcul nu va mai fi valoarea activelor nete, ci capitalizarea bursieră a fondului (nu­mărul de acţiuni emise înmulţit cu preţul mediu de piaţă al acţiunilor FP calculat pentru ultimele 90 de zile tranzacţionare din 2011). Având în vedere că valoarea FP pe Bursă este în prezent cu peste 40% mai mică decât valoarea activelor, există posibilitatea ca administratorul să încaseze mai puţin. La capitalizarea actuală, de 2,05 mld. euro, comisionul americanilor ar fi de circa 10 mil. euro, faţă de 18 mil. euro cât ar fi onorariul dacă s-ar calcula pe baza valorii activului net, de 3,82 mld. euro.