Acţiunile Oltchim câştigă cu 5,3% în deschidere pe o bursa în stagnare

Autor: Adrian Cojocar 29.03.2011

Titlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) s-au apreciat şi astăzi cu 5,3% pe un rulaj mai ridicat decât de obicei după ce ieri au închis şedinţa cu o apreciere de 15%.

Acţiunile SIF Muntenia se aflau de asemean în atenţia investitorilor, acestea urcând cu 3,3% pe cel mai ridicat rulaj din piaţă, de 2,5 mil. lei.

Majoritatea cotaţiilor de pe Bursă înregistrau la aceeaşi oră variaţii scăzute, cu indicele BET-C pierzând 0,1% şi BET-FI aflat pe plus cu doar 0,3%.

Acţiunile Fondului Proprietatea înregistrau o corecţie nesemnificativă, de 0,1%.