Sistemele de sănătate din UE trebuie să treacă de la stat la privat pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei

Sistemele de sănătate din Uniunea Europeană au nevoie de reforme ample dacă statele membre vor cu adevărat să ofere servicii de să­nătate sus­tenabile populaţiilor în curs de îm­bătrânire, este concluzia unei analize rea­lizate de cotidianul de business The Wall Street Journal.

Rol secundar pentru stat

Reformatorii vor să reducă rolul statului în furnizarea de servicii de sănătate şi să se îndrepte către mediul privat pentru a introduce un element competitiv. Cei care se opun schim­bării sunt convinşi că un sistem de sănătate fără implicarea statului este un sistem "fără inimă". Bun pentru cei bogaţi, dezastruos pentru cei săraci. Mulţi consideră însă că în lipsa inovaţiei, sistemele susţinute de stat se vor prăbuşi sub presiunea populaţiilor în curs de îmbătrânire, cheltuielilor în creştere puternică şi mai recent a deficitelor bugetare ridicate.

Datele statistice prezintă o imagine sumbră. Conform OCDE, Uniunea Europeană va înregistra o creştere de 350% a cheltuielilor cu sănătatea până în 2050, economia urmând să avanseze în această perioadă cu numai 180%.

În aceste condiţii, ce ţări oferă un model sustenabil şi eficient în sectorul serviciilor de sănă­tate? Specialiştii din acest domeniu indică Olanda şi Elveţia drept modele de urmat, în cadrul cărora finanţarea vine din mai multe surse, iar pacienţii au un control sporit asupra propriei sănătăţi.

Spre deosebire de sistemele în care statul ad­ministrează şi livrează serviciile precum cel din Marea Britanie, sistemele din Elveţia şi Olanda şi într-o oarecare măsură Germania se ba­zează mai mult pe un sistem de asigurări private.

Modelul elveţian

În Elveţia, asigurătorii din domeniul sănătăţii sunt cei care-şi determină tarifele şi serviciile pe care le oferă, atâta timp cât aceştia respectă serviciile de bază convenite prin lege. Totuşi, auto­ri­tă­ţile elveţiene oferă de asemenea subvenţii pentru pacienţii săraci. Sistemul este divizat pe cele 26 de cantoane, care se ocupă în linii mari de propriile ser­vicii fără a se baza pe un sistem centralizat. Oa­menii au posibilitatea de a-şi alege serviciile de sănătate care li se potrivesc cel mai bine optând pentru diferiţi asigurători.

În pofida caracterului descentralizat al serviciilor, guvernul elveţian a creat un sistem în cadrul căruia asigurătorii trebuie să se înregistreze pentru a-şi putea vinde pachetele de servicii. Potrivit datelor guvernamentale, în prezent sunt 87 de companii de asigurări înregistrate.

Ca urmare a unui control guvernamental redus, sistemul elveţian a reuşit să reducă timpul de aşteptare pentru tratament şi oferă noi tehnologii şi produse farmaceutice.

În Olanda, sistemul este unul hibrid. Deşi auto­rităţile olandeze ad­minis­trează în continuare sis­temul serviciilor de sănă­tate şi oferă subvenţii persoa­nelor sărace, aces­tea promovează în acelaşi timp o piaţă competitivă a asi­gu­rărilor similară celei elve­ţiene. Potrivit datelor OCDE şi Eurostat, 74% din cheltuielile pe sănătate din Europa sunt în medie finanţate din surse publice cum ar fi veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigu­rări sociale. Restul de 26% vin din surse pri­vate. Acest lucru s-ar putea schimba sub pre­siunea factorului demografic, cât şi a cererii de servicii de calitate din partea pacienţilor.

Fredrik Erixon, director al Centrului Euro­pean pentru Economie Politică din Bruxelles, scoate în evidenţă gravitatea problemei cu care se confruntă guvernele europene. "În 1995, cos­tul unei operaţii de înlocuire de şold era echi­va­lent cu preţul unui televizor cu ecran plat în Ger­­mania. În 2008 ţi-ai fi putut cumpăra zece astfel de televizoare cu banii plăţi pentru această operaţie".