Comando nordic la Paris/ de Daniel Nicolescu

Deşi nici în acest an nu şi-a văzut visul cu ochii (adică mutarea cu arme şi bagaje la Grand Palais), Salonul de Carte de la Paris, considerat de ani buni ca fiind o vieţuitoare culturală muribundă, a izbutit să strângă, în cele patru zile de funcţionare plină + una cu program redus (seara avanpremierei din 17 martie), circa 180.000 de vizitatori. Adică un pic mai mult decât anul trecut. Adică un real succes.

Într-o dureroasă foame de public, organizatorii de la Porte de Versailles au inventat şi acum zeci de ispite câştigătoare (şi una care nu se pune: gratuitate pentru cadrele didactice - căci manifestarea a avut ca partener Ministerul Educaţiei Naţionale). De pildă, au pus, cu o remarcabilă lipsă de fasoane, în centrul de interes al Salonului o manifestare arborescentă, Special Suspense, în care actorii au fost policier-urile, thriller-urile şi alte trambuline spre frison, îmbrăcate fie în forma romanului negru, fie în aceea a benzii desenate tradiţionale sau a expresiei manga (una dintre cele mai euforice şi de succes formule culturale ale momentului, cel puţin în spaţiul nipon şi francez). Pentru întâia oară, Salonul şi-a invitat vizitatorii să descopere un mare oraş literar, prin circa 20 dintre autorii săi. E vorba despre Buenos Aires, care, în 2011, a fost ales, de către UNESCO, capitală mondială a cărţii.

Interesantă, tot într-un plan exotic, dar şi în acela de alimentare a sentimentelor francofone, a fost suita de manifestări "2011, année des Outre-mer", adică o fiestă DOM-TOM (acronimul desemnează, colectiv, ansamblul teritoriilor aflate sub suveranitate franceză şi situate în afara continentului, adică o populaţie de 2,6 milioane locuitori), care a oferit o tribună largă autorilor şi editorilor "ultra-marini". S-au organizat lecturi în serial (nu au lipsit de la rendez-vous nici "Millennium", nici "Amurg", spre consternantul entuziasm al publicului care, de ani buni, uită să se mai plictisească de aceste serii romaneşti), seri de poezie (sub semnul "Printemps des poètes") şi câteva expoziţii. Una cu ştaif, "100 de ani Gallimard" (mulţi înainte!), altele efervescente şi situate în mira de interes a publicului tânăr - "Manga franceză la Pika Edition"; o expoziţie-omagiu dedicată lui Grzegorz Rosinski şi vikingului său Thorgal, care de 30 de ani încoace face deliciul amatorilor de BD; sau expoziţia "Enigmele Agathei Christie în bandă desenată".

Ca şi anul trecut, Salonul pare, dacă e să ne uităm la evenimentele pe care le privilegiază, o sucursală a Festivalului Benzii Desenate de la Angoulême. În rest show-uri, premii peste premii (Bernard Werber a acordat marele premiu pentru carte în format digital) şi, desigur, nelipsitele şedinţe de autografe. Francezii, regi absoluţi ai flirtului şi amorurilor de-o zi, dau, uneori, uluitoare, inexplicabile dovezi de fidelitate: marea buluceală a fost, aşa cum se prevedea, la sesiunea Amélie Nothomb, unde, pentru a primi o vorbă caldă şi 13 litere pe pagina de gardă a unui volum, fanii au stat la coadă mai mult de două ore.

Luminile rampei s-au focalizat însă, indiscutabil, pe invitaţii speciali ai târgului, care au fost nu mai puţin de cinci: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, adică, generic, literaturile nordului. Povestitori plini de har, adăpaţi la şuvoaiele reci şi proaspete ale marilor saga septentrionale, autori de bombe literare de vreo treizeci de ani încoace (începând cu Sjowall şi Wahloo, cuplul mitic al anilor 80, continuând cu deliciosul Paasillinna, care devenea autor de bestseller în 1989, cu "Anul iepurelui", continuând cu Jostein Gaarder - "Lumea Sophiei" -, care a readus filosofia în atenţia publicului de pe toată planeta, şi încheind cu, of, Stieg Larsson) nordicii şi-au trimis 40 dintre cei mai reprezentativi autori actuali, care s-au explicat publicului, au dat interviuri şi au făcut şedinţe de lectură şi autografe.

De la Camilla Lackberg la Sofi Oksanen (gotica domnişoară care în curând va fi tradusă la Editura Polirom), şi de la Per Olov Enquist la Jens Christian Grondhal, nişte scriitori (reprezentaţi de 2.000 de titluri traduse şi aflate în standuri) care fac un portret desăvârşţit al lui Homo Nordicus. Un portret pe care cititorii români, fără să se deplaseze până la Porte de Versailles, îl pot bine recompune din traducerile pe care, de o bună bucată de vreme, le face la noi Editura Trei.