S&P reduce ratingul Ciprului ca urmare a expunerii "semnificative" pe Grecia

Autor: Adrian Voicu 30.03.2011

Standard & Poor's a redus ratingul pe termen lung al Ciprului la A- de la A, miercuri, aceasta fiind a doua reducere din ultimele 5 luni, pe fondul temerilor privind expunerea băncilor la o potenţială restructurare a datoriilor Greciei, informează Reuters.

Ratingul Ciprului ar putea fi în continuare redus dacă va fi observată o creştere a riscurilor pentru creditele din sistemul financiar cipriot, fie printr-o deteriorare a condiţiilor creditării din Grecia sau ca urmare a evoluţiei pieţei bancare interne, se arată în comunicatul agenţiei.

"În opinia noastră, perspectiva tot mai reală a unei restructurări a datoriei de către Grecia măreşte riscul ca o parte semnificativă a slăbiciunilor din sectorul financiar al Ciprului să aibă efecte asupra balanţei financiare a guvernului cipriot", este de părere Benjamin Young, analist în cadrul agenţiei.

Mişcarea vine la o zi după ce S&P a redus ratingul Greciei la BB-.