SUA arată că îi poate pălmui pe arabi. Obama cere reducerea importurilor cu o treime în 10 ani

Autor: Adrian Voicu 30.03.2011

Preşedintele american Barack Obama a impus ca ţintă o reducere a importurilor SUA de petrol cu o treime în termen de zece ani, răspunzând astfel temerilor americanilor cu privire la efectele creşterii preţului petrolului asupra evoluţiei economiei, informează Reuters.

Obama a subliniat noile ţinte după ce a petrecut mai multe zile explicând motivul intervenţiei SUA în Libia.

"Nu există rezolvări imediate. Şi vom continua să fim victimele schimbărilor de pe piaţa petrolului până în momentul în care vom deveni serioşi pe termen lung cu privire la politica de obţinere a unei energii mai sigure", a declarat preşedintele american.

Preşedintele democrat a declarat că ţara, care se bazează pe importurile de petrol pentru jumătate din nevoile de zi cu zi, ar trebui să crească independenţa faţă de sursele externe de energie pentru a îmbunătăţi securitatea naţională.

"Astăzi propun un nou ţel: unul care este raţional, uşor de atins şi necesar", a declarat Obama. "Când am fost ales pe acest post, America a importat 11 milioane de barili pe zi. În mai puţin de zece ani de acum încolo, vom reduce importul cu o treime".

"Nu putem continua să trecem din şoc în transă pe probleme de securitate energetică, grăbindu-ne să propunem acţiuni când preţul gazelor creşte şi apoi să apăsăm butonul pentru a mai trage un pui mic de somn când acestea cad din nou", a spus Obama.