Raiffeisen încasează dividende de peste 37 milioane de euro din România

Autor: Voican Razvan 31.03.2011

Raiffeisen Bank România intenţionează să distribuie dividende în valoare de 155,5 milioane de lei din profitul net de 269 milioane de lei realizat în 2010 (aproape 58% din câştigul realizat în RAS).

Banca-mamă, Raiffeisen Bank International, are 99,49% din acţiuni, restul de 0,51% fiind împărţit între circa 17.500 de acţionari persoane fizice şi juridice. Pe măsura participaţiei, austriecii vor încasa dividende de peste 154 mil. lei (37,5 mil. euro), decizia urmând a fi formalizată în AGA convocată pe 29 aprilie.

Raiffeisen a reuşit să rămână una dintre cele mai profitabile bănci de pe piaţa locală în pofida crizei, iar austriecii n-au fost nevoiţi să injecteze capital suplimentar pentru menţinerea indicatorilor de solvabilitate. Banca şi-a menţinut o rentabilitate a capitalului de două cifre: 12,8% în 2010, în scădere însă faţă de 14,2% în 2009. Anul trecut, Viena a încasat dividende de aproape 143 mil. lei (sub 50% din profitul net pe 2009).

Raiffeisen a revenit în 2010 pe locul al treilea în clasamentul activelor bancare, înregistrând o cotă de piaţă de 6,36%, în creştere cu circa 0,3% faţă de 2009, după ce în anii anteriori căzuse până pe 7 în contextul unei strategii prudente.

La AGA din 29 aprilie, directoratul băncii va propune şi majorarea capitalului social cu 3,7 milioane de lei, până la 1,2 miliarde de lei, pe seama încorporării de rezerve disponibile.

Pe de altă parte, Raiffeisen se pregăteşte să iasă pe piaţa internaţională de capital prin lansarea unui program de emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu (medium term notes) atât în lei, cât şi în euro, cu un plafon de emisiune stabilit la 1,5 mld. euro. Până în prezent, dintre băncile locale numai BCR foloseşte un astfel de cadru de finanţare curentă.