Opinie de Sorin Pâslaru - Redactor-Şef ZF: Rupeţi rândurile şi atacaţi-i. Altfel vă vor alunga şi vă vor lua tot

"Whehhrre are public money, thehhrre arhhe rhhules!", răspunde neamţul, cu o privire de gheaţă, la întrebarea cum de a reuşit o firmă de stat să se încadreze cu proiectul într-un buget de fix 806 milioane de euro.

Este a doua sesiune a unei conferinţe despre infrastructură şi nu au mai rămas mulţi oameni în sală. Acum este partea cu powerpointurile, cu explicaţiile, partea tehnică. Cine să le mai asculte?

Declaraţiile pentru presă au fost date în prima parte - vom face, vom avea, nu mă întrebaţi ce s-a făcut până acum, că nu era echipa mea. Ministrul a plecat lăsând în urmă un parfum de ţigări fine aprinse de la bricheta pe care scrie mare DIOR.

Acum au rămas nemţii. Sunt politicoşi, greoi şi exacţi, uşor amuzaţi şi aproape confuzi după ce au asistat la dezbaterile aprinse din prima oră a conferinţei - că de ce nu avem autostrăzi, că de ce sunt amânări peste amânări, că unde sunt banii. Au rămas acum ei, cu powerpointurile şi cu explicaţiile.

De ce apar întârzieri la livrare? De ce merge proiectarea aşa de încet? De ce cresc costurile ulterior?

Neamţul porneşte de la întrebările cheie şi apoi dă sistematic răspunsurile, folosindu-se de exemplul proiectului său. Echipă de zece oameni dedicată. Patru ani de pregătire, patru ani de construcţie. Raportare lunară a costurilor şi a avansului construcţiei. Către cine? Către autorităţi. Către reprezentanţii oamenilor în primărie, în conducerea landului, în conducerea federală.

Întoarcere în timp. Primăvara anului 2010, conferinţă la Bruxelles. Discuţie cu un jurnalist estonian. 50 de ani, profesor de literatură estonă şi suedeză, a învăţat presa de bussiness de la suedezi după 1990. Discutăm - România, Estonia. La noi, populaţia şi firmele încearcă prin toate mijloacele să plătească cât mai puţin la stat, îi spun. Dar de ce?, întreabă candid. Logic: pentru că statul nu oferă în schimb servicii bune - nici de educaţie, nici de sănătate, nici de infrastructură şi atunci oamenii vor să plătească cât mai puţin. Da?, se miră.

Şi nu vă gândiţi că în felul ăsta aveţi servicii şi mai proaste? Cine nu plăteşte sau plăteşte mai puţin nu se gândeşte că de fapt se fură pe el? De ce nu îi schimbaţi mai bine pe cei care administrează banii publici?

Simplu, nu?

Nemţii se uită amuzaţi, estonienii nu înţeleg. Am reuşit să alegem să se ocupe de banii comuni nişte oameni care au administrat aşa de rău resursele încât 2-3 milioane de români au plecat.

Gări părăsite, linii de cale ferată abandonate, fabrici şi rafinării închise. Terenuri de sport unde se prăbuşesc barele de fier de la porţi, agricultură întoarsă la prăşit. Poduri care stau rupte de cinci ani, deşi ar putea fi făcute în două luni. Derivă, cu excepţia câtorva insule.

Eşecul înstăpânirii spaţiului pentru a-l transforma în resurse este plecarea. 10% din România a cedat şi i-a întors spatele.

Şi totuşi, miliarde de euro ies anual din conturile statului pentru plăţi la infrastructură. Către cine? Pentru ce?

Nimeni nu ştie. Doamna cu DIOR-ul a plecat. Înaintea ei, un domn cu expresie de lynx nici nu-ţi dădea posibilitatea să-l întrebi, atât de mult, de repede şi de vajnic demonstra că nu are bani. Şi înaintea lor, un altul cânta la chitară, iar altul, cu părul mai alb, parcă nici nu a fost. Şi şi mai înaintea lor, alţii au aruncat miliarde de euro pe o şosea încă nefăcută care pleacă de nicăieri şi se duce nicăieri.

Dar cine suportă plăteşte. Cât timp cei plătiţi din salariu, cei care câştigă bani de pe urma unui efort îi vor lăsa pe aceşti oameni să îi reprezinte, aşa va fi. Alte şi alte miliarde vor fi aruncate, iar podurile vor rămâne rupte. Trebuie scoşi din dispozitiv. Rupeţi rândurile şi atacaţi-i. Altfel vă vor alunga, vă vor lua tot. Nu vă mai lăsaţi amăgiţi.