Guvernul interzice majorări salariale pentru profesori. Care sunt salariile în funcţie de studii şi experienţă

Autor: Mediafax 01.04.2011

Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie, şi va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale.

Documentul pregătit de Guvern sub forma unui proiect de lege privind salarizarea în acest an a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, obţinut de Mediafax, conţine anexe detaliate privind salariile brute de încadrare pentru toate cadrele didactice şi întregul personal auxiliar din învăţământul universitar şi cel preuniversitar şi prevede în mod distinct că acestea vor fi menţinute până la 31 decembrie 2011.

"Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederile legii", se arată în actul normativ.

Documentul stabileşte totodată că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 şi nici prime de vacanţă, tichete de masă, tichete-cadou şi indemnizaţii la ieşirea la pensie, precum şi că munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber.