O fisură într-un bazin de la Fukushima, sursa deversării de apă radioactivă în Oceanul Pacific

Autor: Mediafax 02.04.2011

O fisură într-un bazin aflat în exteriorul unuia dintre reactoarele centralei nucleare Fukushima Daiichi a dus la deversarea de apă puternic radioactivă în Oceanul Pacific, a declarat, sâmbătă, un reprezentant al companiei care operează centrala, citat de CNN.

Apa din bazinul cu o adâncime de 2 metri se deversează în ocean printr-o fisură de circa 20 de centimetri, a precizat sâmbătă reprezentantul Tokyo Electric Power (TEPCO).

Nivelul de radioactivitate în bazin este de circa 1.000 milisievert/oră, de 330 de mai mare decât doza de radiaţii absorbită în mod obişnuit într-un an de un locuitor al unei ţări industrializate.

Reprezentanţii TEPCO au afirmat că intenţionează să oprească deversarea de apă prin injectarea de beton în bazinul avariat.

Fisura a fost depistată după ce tehnicienii au încercat să găsească explicaţii pentru creşterea nivelului de radioactivitate a apei oceanului în zona Fukushima. Autorităţile anunţaseră joi că, la o distanţă de 330 de metri de centrală, nivelul de iod înregistrat în apa oceanului depăşea de 4.385 de ori nivelul normal.