Finanţele încearcă să vândă astăzi certificate de trezorerie de 1 mld. de lei

Autor: Claudia Medrega 04.04.2011

Ministerul Finanţelor a programat pentru astăzi o licitaţie cu certificate de trezorerie cu scadenţa la un an în valoare de un miliard de lei.

La licitaţia precedentă cu astfel de titluri, organizată în martie, Trezoreria a vândut mai multe titluri decât anunţase iniţial, respectiv 1,4 miliarde lei faţă de 1 miliard lei.

Cererea din partea investitorilor a fost aproape triplă faţă de volumul anunţat al emisiunii, acestea fiind de altfel unele dintre cele mai lichide titluri de stat.

Analiştii ING Bank consideră că rezultatul licitaţiei de astăzi ar putea arăta un nivel marginal mai scăzut al randamentului mediu comparativ cu nivelul de 6,97% înregistrat în martie şi apreciază că cererea se poate să se fi îmbunatăţit după indiciile de relaxare a politicii monetare din comunicatul de presă ce a însoţit şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută.

Randamentul la care statul plasează certificatele pe un an pe piaţa primară a urcat constant de la minimul de 6,69% atins în ianuarie. Creşterea randamentelor a apărut în condiţiile în care dobânzile au urcat şi pe piaţa monetară interbancară, inclusiv ca urmare a sumelor mari atrase de Finanţe de la începutul anului.

Pentru întreaga lună aprilie ministerul a anunţat că vrea să atragă fonduri de 4,5 miliarde lei prin vânzarea de titluri, cu 24% mai mult faţă de martie, când a împrumutat 3,6 miliarde lei.

În primul trimestru, Finanţele au angajat împrumuturi de 15,1 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie, valoare plasată la limita inferioară a programului de 15-17 miliarde lei.