Norme mai stricte pentru vânzarea de credite ipotecare

Autor: Ciprian Botea 04.04.2011

Comisia Europeană vrea să reglementeze mai strict vânzarea de credite ipotecare printr-o directivă care stabileşte condiţiile în care băncile îşi pot promova ofertele şi stabileşte principiile de autorizare şi reglementare a brokerilor de credite.

Directiva obligă băncile şi intermediarii să publice regulat informaţii generale despre ofertele de credit şi să furnizeze potenţialilor clienţi informaţii prin intermediul unui formular standardizat pentru a permite consumatorilor să compare condiţiile oferite de diverşi creditori.

Noile reglementări vin în condiţiile în care anul trecut a intrat în vigoare o directivă care urmăreşte creşterea gradului de transparenţă a costului creditelor de consum. Legea prin care directiva respectivă este transpusă în legislaţia românească a fost extinsă însă şi la creditele ipotecare.