Moody's a redus cu o treaptă ratingul obligaţiunilor de stat ale Portugaliei, la "Baa1"

Autor: Popescu Vlad 05.04.2011

Moody's a redus marţi cu o treaptă ratingul obligaţiunilor de stat cu maturitate pe termen lung emise de Portugalia, de la "A3" la "Baa1", considerând că noul guvern care se va instala în această vară va trebui să ceară urgent ajutor financiar de la Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Agenţia de evaluare financiară notează, într-un comunicat, că ratingul datoriilor Portugaliei este în continuare sub supraveghere cu perspectivă negativă.

Direcţia ratingului în următoarea perioadă depinde în mare măsură de capacitatea ţării de a obţine finanţare pe termen mediu.

"Costul actual de finanţare se apropie de un nivel nesustenabil", consideră Moody's.

Moneda euro s-a depreciat după anunţ la 1,4172 dolari, minimul zilei.

Investitorii şi analiştii sunt convinşi că Portugalia va urma exemplul Greciei şi Irlandei, solicitând sprijin financiar de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.