Curentul slow food/ de Anca Nastasi

Pentru mancare sanatoasa, doamna Violeta face cate 50 de kilometri - de la Bucuresti pana la Poienarii Burchii, in Prahova. Se aprovizioneaza de la. Manastire. Face comisioane si pentru prieteni. La Manastirea Pissiota, dupa rugaciunea de dimineata, maicuta Alexia se apuca de treaba. Au venit clientii! Maicutele din asta traiesc. Cresc vaci, curcani, gaini, porci, rate. Hranesc orataniile cu boabe de pe terenul manastirii. Verdeturile si le cresc in propriile sere. Fara chimicale. Nimic certificat eco - doar pe incredere si cu frica de bunul Dumnezeu.

Si la Bucuresti, slow-food-ul este in voga. Doamna Nana si familia ei mananca doar chestii gatite in casa, cu produse de pe la taranii din imprejurimi. Madalina era fan si victima sigura a fast-food-ului, dar cateva luni in America au pus-o pe ganduri. Acum, mananca in familie, mananca mai putin. Recunoaste ca are noroc cu soacra ei, care gateste intr-una. Are si motiv, ea si Nana au un mic bistro in buricul targului, unde vand mancare "sanatoasa", spun ele - fara aditivi, fara porc, fara cartofi prajiti si alte bunatati care se fac rapid. Aici vin clienti care apreciaza supa crema, carnea de berbecut, vita sau curcan, salatele - intr-un cuvant mancarea gatita incet si la foc mic. Restaurantul e atat de mic, incat Nana face ce vor clientii - daca vor supa de somon, ea o face a doua zi.

Afacerea cu mancare sanatoasa prinde aripi, e o nisa ce se dezvolta la noi neafectata de criza, avand drept clientela segmentul mai avut al populatiei, care isi pretuieste sanatatea. Si in timp ce alimentarele de bloc dau faliment, fiindca nu mai pot concura cu hipermarketul, le iau locul magazinele bio si bacaniile care promoveaza mancarea traditionala.

Marius lucreaza intr-una de dimineata pana seara. E afacerea lui - de 6 luni si e pe profit. El paseaza, el suteaza, el da gol! Vinde mancare adusa de prin tara, direct de la tarani cu certificat de producator si marfa bio. Face paine numai la comanda - din ce o vrea clientul si ca sa fie cat mai naturala, si-a luat si propria moara de faina, are si grau bio, spelta si kamut. Face placinte si foloseste numai untdelemn de Barlad, presat la rece. Framantatul il calmeaza, si si-a convins si clientii care aveau masini de framantat paine sa renunte la ele. Painea lui e scumpa. Pretul mare il pune pe seama productivitatii scazute - e un dezavantaj al mancarii "slow". In timp ce painea industriala framantata in malaxoare uriase se coace in cateva minute, pe banda rulanta, el framanta cam jumatate de ora, o ora o lasa la dospit si inca o ora in cuptor.

Eco sau conventional, la gust, romanul nu face diferenta. Pare sa-si fi pierdut simturile primare. Si romanul de oras mai are o problema, s-a obisnuit sa aiba de toate, tot anul, fiindca hipermarketul a abolit anotimpurile, ori daca vrei sa mananci cat mai natural trebuie sa te multumesti cu productia locala.

Multi n-au pierdut vremea pe la autoritati pentru certificate eco. Treaba care ar limita businessul. Au furnizori buni, in curs de certificare - doar n-o sa le refuze zacusca sau merele nestropite! Oricum, intre romani domneste o confuzie generala in ceea ce priveste multimea de epitete cu care vanzatorii isi prezinta marfa. Sa lamurim certificatul eco: este sinonim cu produsul care in vest este etichetat bio sau organic. De ce n-or fi numit specialistii UE certificatul acesta la fel in toate tarile? Probabil ca sa creeze confuzie! Iar unii chiar cred ca bio si organic inseamna mai mult decat eco. E fals, dar confuzia ajuta importurile. In Romania sunt vreo 1.800 de producatori eco, cam 800 de apicultori si doar 84 de procesatori eco.

Putini romani au reusit, fiindca certificarea costa timp si bani. Pamanturile trebuie curatate - cu lucerna de exemplu - iar asta dureaza intre 2 si 3 ani. Si apoi, animalul hranit natural nu se ingrasa peste noapte ca in ferma industriala. Procesata eco, marfa nici nu mai rezista pe raft luni de zile si daca n-o vinzi repede, se strica.

Iar taranii nostri au parte de cea mai proasta consultanta in afaceri. Din cei 3.500 de agricultori eco din 2008, peste 800 au dat deja faliment. Insa avem 33 de comercianti eco, printre ei - marile lanturi alimentare care au simtit ca pierd clienti cu bani pe aceasta nisa si si-au cumparat-o! Acum impart profitul eco cu cei 17 importatori si marii industriasi alimentari din tara care fabrica mai nou si ei, eco, inabusind firava concurenta adusa pe piata de tarani. Eticheta eco garanteaza ca 95% din produs a fost obtinut din agricultura ecologica, restul de 5% pot fi aditivi, chiar si de sinteza, fiindca directivele UE accepta in produsele eco -bio-organice vreo 50 de E-uri. Faptul ca industria alimentara pune incet, incet mana si pe nisa eco ii sperie pe cei mai multi adepti slow-food. Se intreaba ce mai e ecologic intr-o mancare iesita dintr-o cutie de plastic, de pe banda rulanta, parca era vorba despre reconstructia unei relatii intre taran si orasean - fara intermediari.

Piata de cartier si-a ratat demult sansa de a uni cele 2 lumi. A fost cotropita de traficantii de portocale si praz olandez. Iar pe la colturi, cei fara acte sunt haituiti de politie, mai ceva ca infractorii. Multi sunt mincinosi, la fel ca pietarii si nu stii ce cumperi, ba unii, din exces de zel folosesc fara sa stie chimicale periculoase: substante care inrosesc rosiile, hormoni de crestere, nimeni nu-i controleaza. Un studiu comandat de Mediafax arata ca majoritatea romanilor crede ca mananca bio, natural si traditional, desi isi face cumparaturile la piata! "Natural" nu inseamna nimic in legislatia alimentara, este totusi un cuvant la moda: din dictionarul limbii romane aflam ca foarte rar ne e dat sa gustam ceva natural.

Ca sa obtii licenta pentru un produs "Traditional" trebuie sa depui dosare cu dovada ca reteta e veche de cel putin 25 de ani. Specialistii care fac legislatia Europei au aprobat industrializarea traditiei!

Nu degeaba sunt studii care demonstreaza ca o rosie crescuta organic are de 10 ori mai multe vitamine decat una crescuta fortat, cu pesticide si hormoni. Nu degeaba medicii nutritionisti spun ca mancam mult, dar ramanem malnutriti. Nu degeaba, autoritatile din Europa de vest au relaxat reglementarile pentru micii producatori. In Franta, de exemplu, la Dijon, localnicii au voie sa faca mustar acasa, in bucatarie, sau pate de gasca.

Poate de aceea, la noi sunt mult mai putine povesti de success decat in Vest. Degeaba e zacusca bunicii delicioasa, daca ea nu are bani sa investeasca intr-o bucatarie profesionala si nici sa-si eticheteze borcanele.

Ceva ceva marketing a inteles si domnul Petcu, veterinar de profesie. Si-a facut mulgatoare transparenta, ba chiar o mini-ferma cu animale de casa pe care s-o viziteze copiii, asa isi mai face reclama. Dar prea putini sunt cei care afla. Nu va baga niciodata bani in campanii de publicitate, cum fac marii industriasi - care stiu ca reclama si ambalajul vand orice.

Dar cercetatorii ne bulverseaza si mai rau cu o informatie care a pus pe jar intreaga lume a biologilor: micotoxinele. Adica acele toxine care se dezvolta in diverse mucegaiuri si ciuperci: la cereale de exemplu - din cauza inundatiilor sau din cauza depozitarii. Sunt comparabile cu ciupercile otravitoare pe care le cunoastem bine si nu le mancam. Dar astea sunt microscopice. Si nu tin cont daca agricultura e eco sau nu. Un sistem national de controlare a micotoxinelor nu exista la noi. Exista in Germania, unde s-au facut si studii care demonstraza legaturi intre micotoxina depistata in organism si diferite cancere. Micotoxinele pot ajunge in furajele animalelor si de acolo in carne, lapte, oua si nu pot fi distruse prin fierbere. Si actioneaza prin acumulare in organism.

Plecam de la cercetatori, convinsi ca chimicalizarea, falsificarea si prelungirea termenelor de valabilitate a mancarurilor au tot mai putin de-a face cu grija pentru foamea omenirii. Sunt chestiuni strict legate de profit! Traim intr-o lume in care marii industriasi alimentari fac legea: in care taranul producator nu castiga pentru un litru de lapte nici jumatate din pretul pe care il platim noi.

Copiii nostri nu vor mai manca niciodata ce am mancat noi, iar cine va avea bani sa dea pe mancare scumpa va ramane intotdeauna cu o indoiala ca a cumparat exact ce vroia. E-urile s-ar putea dovedi peste 2-3 generatii ca n-au fost bune. O singura certitudine ramane: ca alimentele gatite dupa moda veche, verificate prin traditie de zeci de generatii incoace, n-au cum sa ne omoare - daca mancam cu moderatie.

Reportaj difuzat de Protv, in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 13 martie 2011