Dubla existenţă amoroasă a lui Pavel Anicet (I)/ de Andreea Răsuceanu

Realizarea unei topografii complete care să delimiteze zonele exploatate literar de Mircea Eliade în prozele sale ar plasa perimetrul Calea Victoriei mai degrabă în relaţie cu acel Bucureşti violent, fie al tulburărilor din anii '30 (în romanul Întoarcerea din Rai), fie al bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (în 12.000 de capete de vite).

În romanele realiste, topografia bucureşteană consemnează scena unor conflicte sau delimitează un anumit parcurs al personajelor, dublat de obicei de exerciţiul unei rememorări, de un monolog interior ce oferă un insight în psihologia acestora. Cu alte cuvinte, geografiei exterioare îi corespunde o geografie spirituală, a personajelor, despre care vorbesc chiar acestea, într-o serie de monoloage interioare (Pavel Anicet aminteşte în mai multe rânduri de geografia sa "interioară" sau "spirituală"; geografia exterioară e, de fapt, o imagine în oglindă a acestui parcurs lăuntric, ea se delimitează în funcţie de procesul unei rememorări care implică locaţii şi personaje prezente în naraţiune prin intermediul evocării).

Departe de Bucureştiul mitic, transfigurat prin filtrul nostalgiei şi dublat cu o semnificaţie ce ţine de miraculos, Bucureştiul din Întoarcerea din Rai (dar şi cel din Huliganii) îl familiarizează pe cititor deopotrivă cu locaţii de întâlnire a grupurilor de intelectuali bucureşteni (precum celebra cafenea Corso), dar şi cu focarele izbucnirilor violente din epocă (Atelierele Griviţa), ori cu spaţiile publice predilecte pentru protestele şi manifestaţiile din epocă (precum Piaţa Teatrului Naţional, Cercul Militar).

De asemenea, anumite locaţii se transformă în cadru al unor conflicte, suferă un proces de defamiliarizare, devenind din traseele obişnuite de plimbare ale personajelor spaţii învestite cu semnificaţii negative pe harta interioară a personajelor: în rememorarea evenimentelor din martie 1932 de către Emilian, Calea Victoriei, Palatul Regal sau Cişmigiul devin scena unor ciocniri violente între jandarmi şi manifestanţi, soldate cu rănirea sau chiar moartea celor implicaţi. Spaţiu de plimbare şi loisir în prima parte a Întoarcerii din Rai, zona Calea Victoriei se conotează negativ în cea de-a doua, contaminându-se, parcă odată cu izbucnirea sunetului macabru al sirenei de la Atelierele Griviţa, ce spulberă liniştea asfinţitului bucureştean, de o prevestire rea, a unor timpuri de haos politic şi social (de altfel, în ultimul capitol din partea întâi a romanului, întorcându-se de la Corso pe Calea Victoriei, către tipografie, Pavel Anicet trăieşte un moment de dezorientare, când "Calea Victoriei i se părea foarte străină", de ca şi cum locurile ar fi suferit o stranie metamorfoză, ce anticipa tragicele evenimente ulterioare).

Reprezentarea spaţială din figura A1 reproduce vizual situaţia narativă din fragmentul următor, consemnând punctele de reper ce configurează traseul prelungit al lui Anicet: "Deşi Pavel suferea de câte ori se întâlnea în aceeaşi zi cu cele două femei, rareori se putea împotrivi ispitei de a se duce la Ghighi după ce se despărţea de Una. Voinţa lui nu conta în asemenea împrejurări; era aproape un destin întâlnirea, un chin care se cerea împlinit; şi dacă lupta împotriva gândului care îl îndemna către strada Salcâmilor după ce pleca din strada Tell, asta o făcea pentru a-şi întârzia vizita, a o scurta deci" (s.m.). Traseul Christian Tell - Salcâmilor e, prin urmare, axa ce leagă două zone ale existenţei amoroase a lui Pavel, semnalând eterna oscilaţie a acestuia între cele două iubiri ale sale.

Puncte de reper pe traseul Christian Tell - Salcâmilor

Legenda hărţii:

A. Opera Română, cu sediul la Teatrul Lyric "Leon Popescu", în Piaţa Valter Mărăcineanu

B. Cafeneaua Corso, în Piaţa Palatului

C. Teatrul Naţional, cu sediul în Calea Victoriei

D. Teatrul "Maria Ventura", fostă Sala Comediei, actualul Teatru Odeon

E. Piaţa I.C. Brătianu

Cu triunghiuri sunt reprezentate cele două locaţii-cheie: strada Christian Tell şi strada Salcâmilor, iar cu pătrate străzi şi bulevarde: Grigore Alexandrescu, Calea Griviţei, Lutherană (cu linie punctată), bulevardele Calea Victoriei, Take Ionescu, I.C. Brătianu, Ferdinand.

Andreea Răsuceanu este doctor în filologie (2009), cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. A absolvit masteratul Text şi imagine, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii şi Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia română-engleză. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Este autoarea cărţii Cele două Mântulese (ed. Vremea, 2009), un studiu de istoria mentalităţilor ce mizează pe cultivarea amănuntelor de epocă, în încercarea de a restitui atmosfera specifică veacului al XVIII-lea, debut nominalizat la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima.