Monaco rămâne oraşul cu cele mai scumpe locuinţe de lux din lume: 65.000 dolari/metru pătrat

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax 06.04.2011

Monaco este pentru al treilea an consecutiv oraşul cu cele mai scumpe locuinţe de lux din lume, preţurile fiind susţinute de cererea mare din partea cumpărătorilor bogaţi, în condiţiile în care principatul mediteranean nu impune impozite pentru veniturile personale, transmite Bloomberg.

Costul mediu al unei case sau apartament din Monaco a fost anul trecut de 65.600 de dolari metrul pătrat, potrivit unui indice mondial al preţurilor locuinţelor calculat de compania londoneză de brokeraj Knight Frank.

Pe locul al doilea se află Londra, cu un preţ de 56.300 de dolari metrul pătrat, în timp ce Parisul a ocupat poziţia a cincea, cu 40.500 de dolari.

Între cele mai scumpe pieţe imobiliare din lume se mai află alte trei oraşe din Franţa.

Cea mai mare tranzacţie imobiliară care a avut loc anul trecut în Monaco a fost achiziţia La Belle Epoque, un penthouse de 1.600 de metri pătraţi, pentru 240 de milioane de euro (340 milioane dolari), în luna septembrie. Cumpărătorul, al cărui nume a fost păstrat confidenţial, este din Orientul Mijlociu.

"Poveştile de succes din 2010 confirmă avantajele unui brand global şi diversitatea cererii", precum în Londra, New York şi Paris, a declarat Liam Bailey, şeful departamentului de cercetări în domeniul imobiliar la Knight Frank.

Cea mai mare creştere a preţurilor locuinţelor de lux a fost înregistrată în Shanghai, unde a avut loc un avans de 21%, la 17.700 de dolari metrul pătrat, urmată de cea din Mumbai şi Singapore.