Acţionaţi rapid! Firmele au nevoie de „terapii de şoc“ pentru a se salva

Mediul de business din Ro­mâ­nia s-a obişnuit în ulti­mii trei ani cu termenii do­sarelor de insolvenţă, dar cazurile de însănătoşire a afacerilor rămân deocamdată puţine, iar percepţia publică asupra firmelor aflate în reorganizare este în continuare cea a unui eşec.

Ce pot face firmele pentru a supravieţui?

"Ştampila de insolvenţă sau reorgani­zare nu face bine pe termen lung. Pentru a fi de succes reorganizarea nu trebuie să fie mai lungă de un an, deşi legea prevede trei ani plus unu. În şase luni o firmă intrată în reorganizare trebuie să iasă cu pasivul restructurat. Cu cât durează mai mult o reorganizare, riscul de eşec este mai ridicat. Este nevoie de o terapie de şoc, iar apoi compania să fie lăsată în competitivitatea de pe piaţă", apreciază Andrei Cionca, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), liderul pieţei de profil, cu un portofoliu de aproape 200 de firme în reorganizare sau lichidare.

Teoria restructurării rapide este susţi­nută şi de către Codruţ Pascu, managing partner al firmei de consultanţă Roland Berger, care spune că "insolvenţa nu trebuie privită ca o boală, ci ca o perioadă de time out, o etapă dintr-un proiect de restruc­tu­rare. Analogia cu un pacient funcţionează: cu cât durează mai mult, starea sa se dete­riorează şi nu neapărat din cauzele iniţiale".

Cât de uşor este însă pentru antrepre­norii români să recunoască atunci când au o problemă şi că este nevoie de măsuri energice? Pe parcursul anului trecut aproape jumătate dintre firmele intrate în insolvenţă au făcut-o la propria solicitare, faţă de doar 10% în anii anteriori, dar asta nu înseamnă că reorganizările au loc mai uşor.

"Este foarte des o problemă sentimen­tală, cu societăţi care s-au dezvoltat exploziv înainte de criză şi ai căror manageri privesc afacerea ca pe copilul lor şi nu se pot desprinde de 10 magazine sau de o altă linie de business. Insolvenţa determină revenirea la core business", explică Nicolae Rusu, la rândul său senior partner al CITR.

Există variante? "Cea mai proastă decizie este să nu faci nimic, să aştepţi ca hazardul să-ţi rezolve problemele. Este cel mai rău atât pentru debitori, cât şi pentru creditori. Atâta timp cât insolvenţa se asimilează eşecului, firmele vor avea reticenţă în a-şi recunoaşte dificultăţile şi a lua măsurile care se cuvin. Insolvenţa trebuie privită ca un mecanism de luptă a economiei împotriva bolii", apreciază Simona Neagu, partener al firmei de avocatură NNDKP.

În tot acest proces al insolvenţelor poate rolul cel mai important îl au băncile, care au creditat în ultimii zece ani cu miliarde de euro creşterea afacerilor româneşti, dar care odată cu criza s-au văzut în situaţia de a trage linie pentru o serie de clienţi, al căror model de business a evoluat nesănătos.

Reprezentanţii băncilor consideră că au reacţionat pozitiv până în prezent, în special după anul 2010, după ce s-a sesizat amploa­rea crizei, dar şi faptul că de cele mai multe ori o reorganizare are efecte mai pozitive decât un faliment. Preţul reorganizărilor poate însemna în unele cazuri renunţarea la o parte dintre creditele acordate.

"Da, sunt situaţii în care am acceptat să reducem datoriile pentru anumiţi clienţi, cu un nivel maxim de 50%", spune Gianina Lazanu, director al Direcţiei Recuperare Mari Creanţe în cadrul BRD Groupe Societe Generale. Cât de mari erau acele credite? Între 1 şi 10 mil. euro? "10 mi­l. euro este mult prea mult. Compromisurile se fac împreună cu alte trei-patru bănci, iar până în prezent au fost mai puţin de 10 cazuri. Nu am stat să le număr. O companie pentru care s-a făcut un haircut trebuie însă monitorizată extrem de atent. Normele bancare nu ne permit să facem ştergeri de creanţe decât după epuizarea tuturor modalităţilor de recuperare a creditelor."

Este ştergerea datoriilor de către bănci "soluţia salvatoare" a afacerilor?

"În primele planuri de reorganizare au fost realizate şi proceduri de write off (de ştergere a creanţelor - n.red.), dar nu aş mai aplica această măsură deoarece este cel mai greu de acceptat de către creditori, iar debitoarea pierde de cele mai multe ori sprijinul acestora. Sunt cazuri în care singura soluţie este conversia creanţelor în acţiuni şi avem un asemenea caz în lucru pentru un lanţ de retail", spune Cionca de la CITR.

Este în acest caz posibil ca băncile să vândă în următoarea perioadă frigidere sau încălţăminte? "Dacă legea ne-ar permite şi este un business viabil, am putea intra în acţiona­riatul unei firme. Depinde care sunt cauzele bolii care a dus la această situaţie şi cât de repede au fost depistate. De regulă, cauzele sunt manage­mentul defectuos, intrarea pe segmente conexe, non-core business, sau neur­mărirea încasării creanţelor", spune reprezen­tantul BRD.

Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Na­ţionale (BNR), spune că "deţinerea tempo­rară de acţiuni este permisă, conform normelor ban­care", şi atrage atenţia asupra faptului că nu­­mărul insolvenţelor va continua să crească şi va afecta inclusiv firme medii, care au putut rezista în ultimii doi ani, dar au ajuns la fundul sacului.

"Evaluările celor mai mulţi bancheri arată că soldul creditelor neperformante îşi va atinge vârful la mijlocul acestui an. În aceste condiţii, intuiţia şi bunul-simţ ne îndeamnă să credem că numărul insolvenţelor va continua să crească, fără a exista date precise legate de conexiunea dintre cei doi indicatori, în timp ce fluxul insolvenţelor va rămâne cel mult constant, comparativ cu anul precedent", a spus Olteanu.

Poate fi aruncată toată "vina" numărului mare de insolvenţe în spatele crizei?

"La noi sunt multe firme subcapitalizate, în care acţionarii au decis să se retragă. Ei vor avea un viitor frumos, dar companiile nu. Există şi multă lipsă de transparenţă. Firme care nu depun bilanţuri la Registrul Comer­ţului, puţine sunt cotate, iar managementul se confundă cu acţionariatul", spune Olteanu.

Problemele de management au fost constatate şi de către reprezentanţii CITR, care spun totodată că în timpul reorganizării ideal ar fi ca firmele debitoare să recurgă şi la un management specializat.

Sunt însă şi firme care încearcă să profite de pe urma legii insolvenţei şi să scape de anumite datorii? Până în prezent puţine au fost cazurile în care creditorii să se întoarcă împotriva administratorilor firmelor în insolvenţă pentru a-i trage pe aceştia la răspundere pentru pierderile provocate.

"Atragerea răspunderii administratorilor presupune o hotărâre judecătorească, dar acolo unde apare falimentul cine a avut abilitatea de a decapitaliza o firmă a avut şi abilitatea de a-şi pune patrimoniul departe de creditori", apreciază Neagu de la NNDKP.

"Nu cred că în prima fază a procedurii trebuie acţionat ca un procuror, pentru a vedea cine este de vină, ci trebuie văzut ce poate fi făcut ca valoarea să poată fi salvată. Avem însă un caz cu o situaţie conflictuală într-o com­pa­nie, în care a fost depusă o cerere de antre­nare a răspunderii administratorilor", spune Cionca.

Valentin Voinescu, asociat senior în cadrul NNDKP, susţine însă că o bună parte dintre restructurări pot fi realizate în afara procedurii insolvenţei şi punctează faptul că reorganizările sunt deseori îngreunate de către instituţiile publice, care joacă un rol de "creditori rigizi", în condiţiile în care nu îşi pot asuma eventuale reduceri ale creanţelor de încasat de la anumiţi debitori, atât de frica asimilării unei asemenea măsuri cu ajutorul de stat, cât şi a unei potenţiale trageri ulterioare la răspundere. "Ar fi necesară o reglementare care să elimine arbitrariul - să fie o grilă pentru funcţionari referitoare la writeoff-uri din creanţe buge­tare", a spus Voinescu.

Ieşirea din recesiune pare a fi aproape, cel puţin aritmetic, potrivit guvernanţilor sau reprezentanţilor BNR, dar piaţa activelor îşi revine de regulă la doi ani după revenirea pe creştere ecomică, potrivit lui Bogdan Olteanu, astfel că fenomenul insolvenţei rămâne de actualitate pentru zeci de mii de firme şi circa un milion de angajaţi.

Simona Neagu, partener al casei de avocatură NNDKP (Nestor)

• Cea mai proastă decizie este să nu faci nimic, să aştepţi ca hazardul să-ţi rezolve problemele. Este cel mai rău atât pentru debitori, cât şi pentru creditori;

• Atâta timp cât insolvenţa se asimilează eşecului, firmele vor avea reticenţă în a-şi recunoaşte dificultăţile şi a lua măsurile care se cuvin;

• Trebuie să recunoaştem că dacă băncile nu aveau prudenţă, piaţa imobiliară nu scădea cu 30-40%, ci cu 80-90%.

Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale

• Piaţa imobiliară este superficială deoarece cererea solvabilă este destul de redusă. Nu vorbesc de aspiraţii;

• Evaluările celor mai mulţi bancheri arată că soldul creditelor neperformante îşi va atinge vârful la mijlocul acestui an;

• Sunt companii, în special de stat, care se restructurează de 20 de ani.

• La noi sunt multe firme subcapitalizate, în care acţionarii au decis să se retragă. Ei vor avea un viitor frumos, dar companiile nu.

Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania

• Au fost de la începutul anului puţin peste 4.000 de dosare de insolvenţă noi deschise, în scădere cu 20%;

• Dacă ieşim din recesiune, vom vedea care firme au probleme structurale şi care au suferit doar din cauze legate de criză. În România avem o imensă criză de management;

• Toată reorganizarea se întâmplă în primele şase luni, când se iau măsurile cele mai dure;

• Ştampila de insolvenţă sau reorganizare nu face bine pe termen lung;

• În primele planuri de reorganizare au fost realizate şi proceduri de write off, dar nu aş mai aplica această măsură deoarece este cel mai greu de acceptat de către creditori, iar debitoarea pierde de cele mai multe ori sprijinul acestora.

Gianina Lazanu, director al Direcţiei Recuperare Mari Creanţe în cadrul BRD - Groupe Societe Generale

• Eu cred că băncile au reacţionat pozitiv până acum, începând cu anul 2010;

• Administratorii judiciari sunt obligaţi să facă o reevaluare a garanţiilor, dar de multe ori acestea nu se realizează. Planurile propuse sunt de multe ori doar hârtii frumos scrise şi desenate;

• Dacă legea ne-ar permite şi este un business viabil, am putea intra în acţionariatul unei firme;

• Da, sunt situaţii în care am acceptat să reducem datoriile pentru anumiţi clienţi, cu un nivel maxim de 50%.

Codruţ Pascu, managing partner al Roland Berger

• Problema ţine de o poziţie strategică a firmei, care a devenit nesustenabilă, nu neapărat o problemă financiară, deşi uneori cele două se întrepătrund. Mă aştept şi în România ca firmele să aibă nevoie de încă o restructurare doi ani mai târziu;

• 97% din firmele româneşti au luat măsuri de restructurare, faţă de o medie globală de 80%, după ce la noi partea de macro şi multe pieţe au înregistrat o scădere dramatică. La nivel global, nu sunt multe ţări care au scăzut la fel de mult ca noi.

Valentin Voinescu, asociat senior al casei de avocatură NNDKP (Nestor)

• Până în iulie 2010 nu exista în legea insolvenţei termenul de restructurare extrajudiciară. 2010 a fost un an bun, în care s-au făcut progrese importante pentru încurajarea restructurării extrajudiciare, ca variantă la restructurarea instituţională;

• Ar fi necesară o reglementare care să elimine arbitrariul - să fie o grilă pentru funcţionari referitoare la writeoff-uri din creanţe bugetare.