ANRE: Preţul energiei electrice ar putea creşte anul acesta cu 5-7% dacă legea regenerabilelor se va aplica

Autor: Roxana Petrescu 07.04.2011

Preţul energiei electrice ar putea creşte anul acesta cu circa 5-7% dacă de la 1 iulie Legea 220/2008 care stabileşte sistemul de sprijin pentru energia regenerabilă va fi aplicabilă.

"Impactul în preţul energiei al certificatelor verzi va fi în acest an de 5-7%, de la nivelul actual de 45-47 de euro pe MWh", a declarat Radu Regnan, directorul direcţiei de energie regenerabilă din cadrul ANRE.

Potrivit acestuia, Legea 220 este în curs de avizare de către Comisia Europeană existând posibilitatea ca de la 1 iulie aceasta să fie aplicabilă.

În ciuda acestor asigurări, Dana Duică, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eolian, a declarat că deocamdată notificarea oficială nu a fost trimisă la Comisia Europeană, estimând că în următoarele săptămâni ar putea fi realizat şi acest pas.