Portugalia va lua bani de la UE, dar asta nu a împiedicat BCE să ducă dobânda la euro la 1,25%

Autor: Livadariu Andreea 07.04.2011

Ajutorul financiar ar urma să fie acordat Portugaliei în două faze, înainte şi după alegerile pentru un nou guvern, programate pentru data de 5 iunie. "Discuţiile sunt purtate pentru un pachet de 75 de miliarde de euro, însă ar putea creşte la 90 de miliarde de euro. Bailout-ul poate fi acordat foarte repede, deoarece actele pregătitoare au fost deja făcute datorită anticipării (de către UE - n.red.) a solicitării Portugaliei", a spus un membru al executivului portughez care a dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie The Wall Street Journal.

Termenii acordului vor fi "cap de agendă" la întâlnirea miniştrilor de finanţe din UE, care are loc astăzi în Ungaria, a mai spus oficialul. "Un lucru este cert: ţările din zona euro nu vor lăsa Portugalia să se înece", a mai declarat sursa din guvern.

Decizia luată de Portugalia a fost de bun augur pentru băncile portugheze, ale căror acţiuni au crescut cu peste 4%. După anunţarea deciziei de a face apel la mult-amânatul ajutor financiar extern, indicele PSI al bursei de la Lisabona a crescut cu 1,6%, până la 7.940 de puncte. Şi restul burselor europene crescuseră ieri până la jumătatea şedinţei de tranzacţionare.

"Pieţele financiare se aşteptau de mult timp ca Portugalia să ia un bailout", a spus Paul Donovan, analist în cadrul băncii UBS din Londra. "Ideea a fost acceptată de toată lumea, mai puţin de guvernul portughez", a mai spus Donovan. Dacă în cazul Gre­ciei oficialii europeni au negociat câteva luni acor­­darea unui bailout, Irlanda a negociat rapid ajutorul de 67,5 miliarde de euro, acelaşi lucru aşteptându-se şi în cazul Portugaliei.

Guvernul a încercat să convingă investitorii că poate evita un ajutor financiar deşi economia portugheză a crescut cu o rată anuală de 1% în ultimii zece ani, cel mai scăzut nivel din Europa. Rata şomajului a crescut la 11,1% în al patrulea trimestru din 2010, aceasta fiind cea mai mare valoare înregistrată din 1998. Totodată, Portugalia şi-a depăşit ţinta de deficit de 7,3% din PIB propusă pentru anul 2010, deficitul bugetar înregistrat anul trecut fiind de 8,6% din PIB.

Hotărârea executivului de la Lisabona privind ajutorul financiar vine după o serie de evenimente nefavorabile.

Randamentele obligaţiunilor portugheze cu maturitate de doi, cinci şi zece ani au atins valori record de când primul-ministru Jose Socrates şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, ca urmare a respingerii de către parlament a unui nou pachet de măsuri de austeritate, al patrulea la număr de la începutul crizei datoriilor suverane. Faptul că obligaţiuni de 9 miliarde de euro va trebui plătite în lunile aprilie şi iunie a alimentat aşteptările investitorilor cu privire la nevoia urgentă a Portugaliei de a primi ajutor financiar.

Analiştii din piaţă se aşteaptă ca Portugalia să fie ultima ţară din zona euro care face apel la ajutor financiar extern pentru a depăşi criza datoriilor. "Nu ne mai aşteptăm ca vreun alt membru al Uniunii Monetare să aibă nevoie de asistenţă financiară", a spus Francesco Garzarelli, analist în cadrul Goldman Sachs.

"Eu sper ca ţările care iau ajutor financiar de la UE să se oprească aici. Spania are cea mai puternică economie din rândul ţărilor PIGS şi prin prisma măsurilor economice adoptate, Spania ar putea să se redreseze pe ultima sută de metri", a spus Lucian Anghel, economist-şef al BCR.