Walt Disney investeşte 4,4 miliarde de dolari în construcţia unui parc de distracţii în Shanghai

Autor: Traian Terzianm 10.04.2011

Walt Disney şi compania Shanghai Shendi Group vor investi peste 4,4 miliarde de dolari în construirea unui parc de distracţii în Shanghai, cel mai populat oraş al lumii, scrie Bloomberg.com.

Shaghai Disney Resort îşi va deschide porţile în cinci ani şi va fi deţinut în proporţie de 57% de compania chineză, iar restul de 43% de Disney.

Directorul executiv al Disney, Robert Iger, a spus că investiţia reprezintă un moment definitoriu în evoluţia companiei având în vedere ritmul de creştere al Chinei. În ultima perioadă Disney a crescut numărul de filme produse în China şi plănuieşte să deschidă câteva magazine proprii până la finalul anului 2012.

"Este ce mai mare investiţie pe care am făcut-o într-o piaţă care creşte rapid", a spus directorul.

"Disney are cea mai puternică strategie dintre toate companiile media care au investit în China", a spus Alan Gould, analist la Evercore Partners din New York, precizând câ parcul de distracţii va atrage peste 7,3 milioane de vizitatori anual.