Oratoriul bizantin de Paşti la Sala Radio/ de Oltea Şerban-Pârâu

Autor: Parau Oltea Serban 11.04.2011

Nu cred că simpla formulare a argumentelor care justifică pe deplin contactul cu un astfel de opus rezolvă de la sine dilema celor ce citesc aceste rânduri şi continuă să îşi manifeste preferinţa doar pentru genul cu adevărat clasic.

Rezervele sunt legitime pentru cei care, melomani fiind, imaginea muzicii de sorginte religioasă, mai ales cea din spaţiul ortodox autohton - fie că este vorba despre conţinut şi/sau tematică - este asimilată unui limbaj încifrat, ale cărui melisme sunt prea îndepărtate de gustul deja format pentru limbajul tonal specific barocului şi clasicismului occidental.
Nici oferta nu este foarte amplă, în contextul acesteia Oratoriului Bizantin de Paşti de Paul Constantinescu fiind o capodoperă absolută. Trasând cu rafinament şi o subtilă intuiţie evoluţia gustului european, Paul Constantinescu a creat practic prin lucrări precum Oratoriului Bizantin de Paşti o estetică muzicală care trasează o linie de unificare a spaţiilor culturale din estul şi vestul Europei. Demersul artistic este unic, fiind impregnat de latura personală a compozitorului, lucrarea având şansa acum, la aproape şapte decenii de la prima audiţie, să fie revelată publicului într-o distribuţie tânără, purtătoare de calităţi culturale.

Ceea ce nu apare de la prima vedere oricărui ascultător este modul în care această muzică aşază latura misterioasă şi jocul fascinant de lumini şi umbre ale unei mistici orientale, specifice Estului ortodox, în tiparele clar delimitate de unghiurile ascuţite ale goticului vestic într-o manieră personală. În versiunea pe care am ascultat-o recent la Sala Radio, partitura a beneficiat de calităţile unei distribuţii ce i-a cuprins pe Cristian Hodrea, Sidonia Nica, Pompeiu Hărăşteanu, Valentina Naforniţă, Alina Bottez, Pataki Adorján şi Iustinian Zetea, Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia şi Orchestra Naţională Radio beneficiind de conducerea muzicală a lui Horia Andreescu, cel care semnează şi unica versiune discografică a lucrării, apărută la Editura Casa Radio.

Audiţia unei lucrări precum Oratoriul Bizantin de Paşti - Patimile şi Învierea Domnului de Paul Constantinescu poate avea astfel efectul unei revelaţii referitoare la faptul că spaţiul nostru cultural are încă mult de spus în rolul său de placă turnantă între Est şi Vest, mai ales din punct de vedere cultural. Ascultarea acestui tip de repertoriu în sala de concert sau, de ce nu, pe disc ne poate face mai conştienţi de faptul că suntem de fapt depozitarii unei mixturi de culturi mult mai generoasă în calităţi decât se vede la televizor. Cu alte cuvinte, prezenţa în sală la un astfel de concert, acum, în preajma sărbătorilor pascale, are toate motivele de a fi receptată ca o subtilă infuzie de optimism.
OLTEA ŞERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog şi critic muzical, actualmente redactorul-şef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică şi Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni şi programe de radio şi numeroase emisiuni şi apariţii TV. Este semnatara traducerii şi a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse - Dicţionar de mari muzicieni, şi responsabilă cu secţiunea muzicală a Dicţionarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Naţional al Audiovizualului în 2002 şi Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în 2006.