Teologie, mistică, simetrie/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 11.04.2011

Vladimir Lossky

Teologia mistică a Bisericii de Răsărit

Editura Humanitas

Prefaţă de preot prof. dr. Dumitru Stăniloae. Studiu introductiv şi traducere din franceză de preot Vasile Răducă. "La momentul apariţiei, în 1944, scrie editura, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit se voia o mărturie a adevărului ortodox adresată cu precădere intelectualului occidental creştin, o transpunere a dogmelor fundamentale ale Bisericii de Răsărit în limbajul analitic-riguros propriu Apusului. Devenit peste decenii carte de căpătâi a gândirii neopatristice şi un instrument de lucru indispensabil teologului ortodox, eseul lui Lossky transcende însă statutul neutru al unui expozeu discursiv şi se aşază în linia tradiţiei de la care se revendică: aceea a legăturii indisolubile dintre dogmă şi trăire. Teologia, ştiinţă a dogmelor ca oglindiri ale Adevărului revelat, şi mistica, trăirea însăşi, se unesc într-un efort comun pe calea apofatică spre îndumnezeire - participare a persoanei umane la taina Sfintei Treimi, culme a Revelaţiei, adevăr care se refuză minţii, dar se dezvăluie fiinţei prin Duhul Sfânt. Esenţială pentru opera lui Vladimir Lossky, cartea de faţă este o lucrare clasică în adevăratul sens al cuvântului: prin concizie şi claritate, comunică deopotrivă cititorului iniţiat şi celui profan specificul tradiţiei ortodoxe, nealterat şi viu de la Părinţii Bisericii şi până astăzi."

Ian Stewart

De ce frumuseţea este adevărul

O istorie a simetriei

Editura Humanitas

Matematician si scriitor, Ian Stewart (n. 1945) si-a facut studiile la Cambridge si Warwick, iar in prezent este profesor de matematici la Warwick University, director al Mathematics Awareness Centre din Warwick si profesor asociat la Royal Society. A publicat peste 140 lucrari de cercetare matematica, carti de popularizare stiintifica si un roman science-fiction.

In cartea de fata, Ian Stewart spune povestea descoperirii simetriei şi a legăturii adânci dintre matematică şi fizică. Personajele lui sunt oameni în carne şi oase care suferă drame, se luptă în duel sau cad în patima beţiei ori a jocurilor de noroc. Ideile cele mai abstracte se întâlnesc cu viaţa cea mai tumultuoasă, iar rezultatul e un pasionant roman al matematicii. Totul a început pe vremea babilonienilor, cu o problemă care azi pare banală pentru orice elev de şcoală: rezolvarea ecuaţiei de gradul doi. Cum însă dezvoltarea matematicii urmează căi nebănuite, încercarea de a rezolva prin radicali ecuaţia de gradul cinci a condus în secolul XIX la apariţia unei întregi noi ramuri care descrie simetria - teoria grupurilor. S-a dovedit apoi că abstracţiunile matematicienilor nu numai că sunt utile fizicienilor, dar că ele stau la baza înţelegerii naturii. Cu alte cuvinte, că structura cea mai profundă a universului nostru e simetrică.