Scufiţa albă şi Mme de Sévigné/ de Daniel Nicolescu

Înainte să penetrăm în problemă, trebuie spus că volumul lui Beatrice de Fontanel & Daniel Wolfromm, "Petite histoire du preservatif" - adică "Mică istorie a prezervativului" - nu este o ediţie de chioşc, anexată vreunei reviste pentru adulţi, ci o carte foarte serioasă (asta când nu e de-a dreptul amuzantă), apărută la o editură de prestigiu: Stock.

Pe banda de anunţ (albastră) a volumului se află un citat atribuit Doamnei de Sévigné: "O pavăză împotrivă plăcerii, o pânză de păianjen împotriva primejdiei". Altfel spus, un obiect utilitar fără nicio utilitate, câtă vreme sugrumă dorinţa şi nu asigură nici contracepţia, nici ocolirea bolilor venerice. Sigur, marchiza ştia ce spune; văduvă la 25 de ani, probabil va fi încercat nu o dată să nu-şi strice reputaţia sau să-şi ruineze sănătatea, folosindu-l. Vremurile era cum erau, iar tehnica (în ciuda faptului că, în forme precare, prezervativul fusese folosit încă de pe timpul egiptenilor) evoluase foarte puţin. Aşa că reacţia lui Marie Rabutin-Chantal (numele de fată al madamei de Sévigné), supărat-ironică, e de înţeles.

Prezervativul a înfierbântat spiritele şi a născut dezbateri şi controverse din vremuri vechi şi până de curând, când însuşi papa Benedict al XVI-lea, în drum cu avionul spre Yaoundé, pe 17 martie 2009, a stigmatizat obiectul, spunând că "problema maladiei SIDA nu poate fi rezolvată prin distribuirea de prezervative. Dimpotrivă, folosirea lor agravează problema".

Lunga lor istorie, începând cu concubina regelui Minos, care a folosit drept contraceptiv o vezică de capră ca "să se apere de un şuvoi de sămânţă în care colcăiau şerpii şi scorpionii", şi ajungând la Casanova şi fraţii Goncourt, trecând prin Tennessee Williams şi James Joyce, este abreviată cu mult spirit de cei doi autori (ea romancieră, el reporter, niciunul cu pregătire medicală sau specializare în studiul latexului). Cronologia este lăsată deoparte, iar povestea zigzaghează în funcţie de evoluţia mentalităţilor, de descoperirile ştiinţifice şi de progresul tehnologic. Dacă, în secolul al X-lea, doamnele din China foloseau hârtia de mătase îmbibată cu ulei (ceea ce ducea la obţinerea unui obiect atât de rigid, încât frumoasele orientale îl putea folosi şi în lipsa purtătorului lor obişnuit), iar în Europa secolului al XVII-lea, strămoşul "redingotei englezeşti" era făcut dintr-o stofă fină, secolul al XVIII-lea vede apariţia, la Utrecht, a unor obiecte ciudate, meşteşugite de un artizan local din maţe de oaie. Creativitatea meseriaşului fusese stârnită de cererea disperată a pieţei: conferinţa de pace încheiată în 1713 adusese pe meleagurile Ţărilor de Jos puhoi de diplomaţi şi demnitari care, din pricina şederii îndelungate, s-au văzut siliţi să apeleze la serviciile erotice ale profesionistelor autohtone. Cum, în schimbul banilor, au primit nu doar plăcere ci şi boli venerice, apariţia băşicilor de protecţie s-a dovedit mană cerească.

Hulite de unii (care vedeau în ele o unealtă a libertinajului), interzise multă vreme de morala creştină, greu de procurat din cauza preţului lor prohibitiv până în anii 60-70 ai veacului XX, dar folosite pe scară mult mai largă, de-a lungul istoriei, decât le place utilizatorilor lor fideli să recunoască, prezervativele au fost ascunse în "bucheţele de violete", în "cutiuţe de ciocolată" sau în plicuri de scrisori în secolul XIX, dar au ajuns la vedere, în automate stradale sau în instituţii, în anii din urmă. Folosite veacuri în şir doar de prostituate şi de clienţii lor, dar ajunse o "a doua piele" pentru omul modern, condomurile au devenit, iată, şi subiect cultural. Şi, desigur, un instrument de protecţie împotriva prejudecăţilor şi pudibonderiei.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.